Prima pagină » Știri externe » Părintele fondator al statului Singapore a murit la vârsta de 91 de ani

Părintele fondator al statului Singapore a murit la vârsta de 91 de ani

Părintele fondator al statului Singapore a murit la vârsta de 91 de ani
Părintele fondator al statului-oraș insular Singapore, Lee Kuan Yew, care a condus guvernul timp de trei decenii, a decedat la vârsta de 91 de ani.

Fiul lui Lee, Lee Hsien Loong, actualul premier al guvernului din Singapore, a anunțat moartea tatălui său la primele ore ale zilei de luni și mulți lideri mondiali au transmis condoleanțe, scrie theguardian.com.

Președintele american Barack Obama l-a numit pe Lee „un adevărat uriaș al istoriei”, în timp ce secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, îl consideră „o figură legendară a Asiei”. Totodată, președintele Chinei, Xi Jinping, a spus că Lee a fost „un vechi prieten al poporului chinez”.

„Tata a fost un lider desăvârșit, unul și același cu Singapore”, a declarat premierul din Singapore, în limbile malaya, mandarină și engleză. Lee a precizat că trupul neînsuflețit al tatălui său va fi depus în clădirea Parlamentului, între 25 și 28 martie, astfel încât cetățenii să îi poată aduce un ultim tribut, iar funeraliile de stat vor avea loc în data de 29 martie 2015.

Partidul Acțiunii Poporului (PAP), pe care Lee l-a condus spre victoria electorală în 1959 și care a guvernat Singapore de atunci până acum, și-a omagiat liderul istoric pe site-ul tributeolky.org.

Lee, un avocat școlit la Cambridge, este creditat pentru construcția statului modern Singapore (cea mai mică țară din Asia de Sud-Est), care a devenit unul din cele mai bogate din lume. Lee a fost cofondatorul PAP și a condus țara nou-formată din momentul separării ei de Malaezia, în 1965.

Lee Kuan Yew a renunțat la funcția de premier în 1990, puterea fiind preluată de Goh Chok Tong. În 2004, a devenit „mentor” pentru fiul său, Lee Hsien Loong, când a preluat funcția de premier.

Din cauza vârstei înaintate și a sănătății precare, Lee senior a renunțat să mai apară în public. În data de 5 februarie, Lee a fost adus la spitalul general din Singapore, suferind de penumonie severă. Medicii l-au conectat imediat la aparate și au sperat într-o minune, dar organismul firav al fostului lider din Singapore a cedat în fața bolii.

„A fost un adevărat gigant al istoriei, care va rămâne în memoria generațiilor viitoare, drept părintele statului modern Singapore și unul dintre cei mai mari strategi politici asiatici”, a declarat Barack Obama.

„Margaret Thatcher a declarat cândva că nu există niciun premier mai bun decât Lee, pe care îl admiră pentru „puterea convingerilor sale, claritatea viziunilor, discursul direct și viziunea asupra viitorului. Locul lui în istorie este asigurat, în calitate de lider și unul dintre cei mai importanți politicieni din lume”, a declarat, la rândul său, premierul britanic, David Cameron.

„Decesul unui gigant precum Lee Kuan Yew marchează sfârșitul unei ere”, a declarat ministrul extern de externe din Australia, Julie Bishop. Un alt lider care a cinstit memoria lui Lee este premierul japonez Shinzo Abe: „Lee Kuan Yew a fost un mare lider asiatic, care a clădit fundația pentru prosperitatea de care se bucură astăzi Singapore”.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?