„Nicolas Hénin, reporter, și Pierre Torrès, fotoreporter, sunt ținuți ostatici în Siria”, a comunicat diplomația franceză, confirmând că cei doi jurnaliști au fost răpiți pe 22 iunie. Alți doi jurnaliști, Didier François și Edouard Elias, au fost răpiți în Siria pe 6 iunie.
„Pentru respectarea dorinței familiilor, situația celor doi jurnaliști a fost secretă până acum”, a explicat Ministerul francez de Externe.
„Știm doar că Nicolas și Pierre sunt în viață”, au anunțat familiile celor doi, precizând că nu există informații despre gruparea și locația unde ar fi ținuți captivi.
În momentul răpirii, pe 22 iunie, Nicolas Hénin, 37 de ani, pregătea un reportaj pentru publicația Le Point și postul tv Arte, iar fotoreporterul Pierre Torres, 29 de ani, urma să trimită materiale despre alegerile locale din Raqqa.