Parlamentul belgian a aprobat legea privind eutanasierea copiilor

Parlamentul belgian a aprobat legea privind eutanasierea copiilor
Publicat: 16/02/2014, 14:11
Actualizat: 29/07/2014, 17:32

Parlamentul belgian a aprobat o lege care prevedea eutanasierea la cerere a copiilor diagnosticați cu boli grave și în stadiu terminal.

BBC notează că legea a fost adoptată cu 86 de voturi pentru, 44 împotrivă și 12 abțineri. Oponenții la această lege au precizat că minorii nu pot lua o decizie atât de dificilă.

Astfel, Belgia devine prima țară din lume care permite eutanasierea la cerere a copiilor, îndiferent de vârstă, diagnosticați cu boli incurabile, care acuză dureri insuportabile și care sunt în stadiul terminal, iar pentru diminuarea suferinței lor nu există niciun tratament. Actul normativ mai prevede ca copilul care cere eutanasierea va fi asistat de un medic.

Aplicarea legii va fi limitată deoarece va permite, pe an, eutanasierea doar pentru câteva cazuri de minori care suferă de o boală incurabilă, în special cancer, și al căror deces este prevăzut într-un termen scurt.

O lege asemănătoare cu cea votată în Belgia există și în Țările de Jos, unde eutanasierea este permisă în cazul copiilor care au împlinit 12 an, cu acordul părinților.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
UE a dat ORDIN! Mașinile pe benzină și motorină sunt INTERZISE! De când NU se...
O zi ieșită din comun. Anunț surprinzător de la meteorologi
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Care este cel mai mare vinovat pentru cazurile de cancer din lume?