Parlamentul catalan a aprobat un plan care deschide calea SEPARĂRII de Spania
Parlamentul catalan a adoptat moțiunea cu 72 de voturi pentru și 63 împotrivă.
Planul a fost propus de parlamentari separatiști din alianța „Împreună pentru DA” și din Candidatura Unității Populare (CUP, extremă-stângă). Aceste grupuri au obținut împreună majoritatea la alegerile regionale din septembrie.
Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a promis anterior că va acționa în justiție împotriva Parlamentului catalan, dacă va aproba planul de secesiune. Rajoy urmează să facă declarații luni după-amiază.
Moțiunea adoptată de Parlament în prima sa sesiune după alegeri declară „începutul procesului de creare a unui stat catalan independent, sub forma unei republici” și un „proces de deconectare democratică nesupus deciziilor instituțiilor statului spaniol”.
Parlamentarii separatiști s-au ridicat în picioare și au aplaudat victoria care îi va aduce la o confruntare cu Guvernul central și cu instanța supremă din Spania.
Filialele catalane ale Partidului Popular conservator, aflat la guvernare în Spania, Partidului Socialist și formațiunii Cetățenii, aflate în opoziție, au depus moțiuni pentru anularea votului, dar Curtea Constituțională a Spaniei a decis joia trecută că votul poate avea loc.
„Vreți să divizați o țară ridicând o frontieră în interiorul Uniunii Europene”, i-a acuzat pe parlamentarii separatiști liderul regional al formațiunii Cetățenii, Ines Arrimadas.