Parlamentul de la Moscova ar putea propune recunoașterea independenței regiunilor Donețk și Luhansk din estul Ucrainei
Parlamentul Rusiei va organiza săptămâna viitoare consultări cu privire la posibilitatea de a face apel la președintele Vladimir Putin să recunoască cele două regiuni separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, Donețk și Luhansk, ca state independente.
Anunțul a făst făcut de către președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, înaintea discuțiilor de vineri de la Geneva dintre ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și secretarul american de Stat, Antony Blinken, cu privire la tensiunile în creștere din Ucraina, informează Reuters.
Sursa citată notează că recunoașterea oficială a autoproclamatei Republici Populare Donețk și a Republicii Populare Luhansk din regiunea Donbass, din estul Ucrainei, este văzută ca un potențial pas pe care Putin îl poate face dacă nu reușește să obțină garanțiile de securitate pe care le-a solicitat Occidentului.
Ulterior, Kremlinul a anunțat că este important să se evite paşi care ar putea intensifica tensiunile din regiune.
Rusia susține că vrea să își protejeze cetățenii din Donețk și Luhansk
Volodin, într-o declarație postată în contul său de Telegram, a anunțat că a fost luată o decizie de a examina în continuare un proiect de rezoluție prezentat miercuri de 11 parlamentari, printre care și liderul Partidului Comunist, Ghenadi Zyuganov , potrivit căruia Rusia trebuie să recunoască oficial cele două regiuni ca fiind state independente pentru a-și proteja cetățenii de amenințările externe.
Volodin a mai adăugat că partidul de guvernământ Rusia Unită este îngrijorat de securitatea rușilor care trăiesc în cele două zone separatiste. Moscova a eliberat locuitorilor din cele două regiuni ale Ucrainei peste 600.000 de pașapoarte rusești din 2014 și până în prezent.
El a spus că, prin urmare, ar fi corect ca acest proiect să fie discutat săptămâna viitoare de către liderii principalelor partide parlamentare și apoi de către consiliul de conducere al Dumei de Stat, care va decide cu privire la calendarul de urmat.
„Vedem că președintele (ucrainean, n. red.) Zelenski ignoră acordurile (de pace, n. red.) de la Minsk. NATO vrea să ocupe Ucraina. Ambele lucruri pot duce la o tragedie. Nu trebuie să lăsăm acest lucru să se întâmple”, a transmis Volodin.
Zelenski a spus în repetate rânduri că este deschis la discuții cu Rusia, în timp ce liderii occidentali au precizat că nu există nicio perspectivă pe termen scurt ca Ucraina să adere la NATO.
Masarea de trupe rusești în apropierea Ucrainei a stârnit îngrijorări în rândul țărilor occidentale privind unui război între Kiev și Moscova, în contextul tensiunilor tot mai mari de la anexarea Crimeei de către Rusia și de la începutul unei insurgențe susținute de Rusia în estul Ucrainei, în 2014.