Parlamentul ucrainean va examina din nou cazul Timoșenko

Publicat: 19 11. 2013, 13:12
Actualizat: 13 06. 2014, 05:29

Parlamentul ucrainean, care se află sub o puternică presiune a UE, va examina din nou o lege care ar permite transferul opozantei încarcerate Iulia Timoșenko în străinătate pentru a primi îngrijiri medicale, cerută de europeni înainte de semnarea unui acord de asociere, relatează AFP.

După reuniunea de luni seară a unui grup de lucru parlamentar însărcinat cu redactarea unui text de compromis, Partidul Regiunilor al președintelui Viktor Ianukovici, majoritar în Parlament, a sugerat că nu va vota marți „Legea Timoșenko”.

Fostul premier ispășește o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru abuz de putere și a fost spitalizată în aprilie 2012 pentru hernie de disc.

„Facțiunea noastră nu va vota proiectele de lege existente pentru că ele sunt incomplete și conțin multe contradicții”, a declarat luni seară pentru postul de televiziune Kanal 5 Grigori Smitiuk, un deputat al Partidului Regiunilor.

Andri Șevcenko, un deputat al partidului Batkivșcina, condus de Timoșenko, a declarat, de asemenea, că „nu are niciun motiv să fie optimist”, citat de Ukrainska Prvada.

Emisarii europeni, fostul președinte polonez Alexander Kwasniewski și fostul președinte al Parlamentului European Pat Cox, care au asistat pe 13 noiembrie la precedentul eșec al Parlamentului ucrainean, au revenit în Ucraina marți.

„Suntem pregătiți să facem maximum pentru a-i asigura succesul”, a anunțat Cox.

Cancelarul german Angel Merkel, a cărei țară este pregătită să o găzduiască pe Timoșenko pentru a primi îngrijiri medicale, a pus la îndoială voința Kievului de a ajunge la un acord de asociere cu UE, aflat pe ordinea de zi a summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc pe 28-29 noiembrie la Vilnius.

„Vreau să repet cu forță că așteptăm din partea Ucrainei măsuri credibile pentru a crea condițiile unei semnări a acordului de asociere”, a declarat cancelarul.

„Și nu oricând, ci acum”, a continuat Angela Merkel.

Acest mesaj a fost relatat de mai mulți alți oficiali UE.

„Totul este în mâinile președintelui Ianukovici”, a apreciat ministrul suedez, Carl Bildt. „Noi avem o politică (referitor la Ucraina). Eu nu sunt destul de sigur că are și ea una” față de UE, a adăugat el.

Ianukovici s-a retras în spatele Parlamentului pentru a găsi o soluție la cazul Timoșenko, adversara sa la alegerile prezidențiale din 2010, dar, în opinia europenilor, președintele este cel care exercită presiuni asupra aliaților săi din Legislativ.

„Dacă aceasta nu se va rezolva, semnarea acordului nu va fi posibilă”, a declarat luni președinta lituaniană Dalia Grybauskaite.