Parteneriat istoric SUA-UE, încheiat în domeniul explorării spațiale îndepărtate
NASA și omologul ei european, ESA, au anunțat miercuri încheierea unui parteneriat pentru a organiza un zbor în jurul Lunii în 2017, fără astronauți la bord, o primă etapă dintr-o cooperare promițătoare, ce vizează explorarea spațială cu astronauți la bord dincolo de orbita terestră, relatează AFP.
În cadrul acestui acord, ATV-ul european („Automatic Transfer Vehicle”) va fi modificat pentru a deveni un modul de serviciu pentru vehiculul spațial american Orion, conceput pentru a transporta astronauți spre un asteroid și apoi pe Marte, în jurul anilor 2030.
ATV-ul, construit pentru a transporta provizii și carburant pe Stația Spațială Internațională (ISS), a efectuat deja cu succes trei misiuni către ISS, începând din 2008.
ATV-ul modificat va fi atașat direct sub capsula Orion, va furniza propulsie, electricitate, control termic, dar și apa, alimentele și alte provizii de care vor avea nevoie astronauții care se vor afla la bordul acestui vehicul spațial, un succesor al navetelor americane. Primul zbor de testare a capsulei Orion, fără astronauți la bord, este prevăzut pentru anul 2014.
NASA prevede o a doua misiune – de această dată cu astronauți la bord – în jurul Lunii, în anul 2021.
„Este vorba despre prima etapă dintr-o cooperare internațională (…) dincolo de orbita terestră joasă”, a comentat William Gerstenmaier, director adjunct al NASA pentru misiuni de explorare spațială cu echipaje umane la bord, în cadrul unei conferințe de presă ce a fost organizată la Centrul spațial Johnson din orașul Houston.
„Cred că acest acord va fi extins mult mai mult decât acela pe care se bazează Stația Spațială Internațională (ISS), atunci când vom avansa în explorarea spațială și vom dezvolta noi sisteme destinate zborurilor ce vor trece de orbita joasă”, a adăugat el, declarându-se convins de faptul că explorarea spațială va deveni „internațională”.
„Deschidem o nouă etapă în cooperarea (spațială) transatlantică”, a declarat, la rândul său, Thomas Reiter, coordonatorul misiunilor cu echipaje umane la bord din cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA).
„Decizia NASA (Agenția spațială americană) de a coopera cu ESA (Agenția Spațială Europeană) la programul ei de explorare spațială cu echipaj uman la bord, în care agenția europeană furnizează un element esențial pentru aceste misiuni, reprezintă un semnal puternic despre încrederea pe care NASA o are în capacitățile ESA”, a adăugat el.
„Și pentru ESA acest parteneriat reprezintă o contribuție importantă în explorarea spațială”, a adăugat Thomas Reiter, un fost astronaut care a participat la misiunile spațiale americane.
Reticentă până în prezent față de ideea unei cooperări internaționale în ceea ce privește explorarea spațiului îndepărtat cu echipaje umane, NASA pare, grație acestui parteneriat, să fi devenit mult mai cooperantă față de o astfel de abordare.
Un raport întocmit de Academia americană pentru științe, publicat în decembrie, a ajuns la concluzia că NASA nu va putea să își realizeze toate misiunile din bugetul ce i-a fost alocat (18 miliarde de dolari pe an) de către Congresul american în acești ani marcați de dificultăți bugetare, cooperarea internațională pentru explorarea spațiului îndepărtat, prin misiuni cu echipaje umane, părând să fie singura opțiune viabilă.
„Mesajul este acesta: Statele Unite trebuie, dacă doresc să rămână liderul mondial din domeniul spațial, să colaboreze mai strâns cu celelalte țări pentru a defini viitoarele obiective din explorarea spațială”, a declarat John Logsdon, fostul director al Space Policy Institute, din cadrul Universității George Washington.
Niciun om nu a zburat dincolo de 600 de kilometri deasupra Terrei, de la ultima misiune Apollo spre Lună, în 1972.
După Apollo, NASA a construit naveta spațială, al cărei ultim zbor a avut loc în 2011 și care a permis Statelor Unite, într-un interval de 30 de ani, să construiască ISS – o cooperare cu 17 țări – și să plaseze pe orbită primul telescop spațial, Hubble. Naveta s-a limitat însă la zboruri spațiale cu echipaj uman la bord pe orbite terestre joase.