Patru morți și zeci de răniți, după ce un autobuz s-a lovit cu un camion, în sudul Israelului
Patru persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite, duminică, într-o coliziune dintre un autobuz plin cu pasageri și un camion, pe o șosea din Israel, relatează ziarul Haaretz, în ediția electronică.
Accidentul a avut loc pe Drumul național 6, între localitățile Rishon Letzion și Beersheva, în sudul Israelului.
Un autobuz de transport public plin cu pasageri s-a lovit frontal cu un camion. Patru persoane au murit pe loc, două sunt în stare gravă, iar 12 au răni moderate.
La locul accidentului au fost trimise zeci de ambulanțe ale serviciului de intervenție Magen David Adom.