Prima pagină » Știri externe » PATRU NAVE CHINEZE au intrat din nou în apele insulelor administrate de Japonia

PATRU NAVE CHINEZE au intrat din nou în apele insulelor administrate de Japonia

PATRU NAVE CHINEZE au intrat din nou în apele insulelor administrate de Japonia
Patru nave guvernamentale chineze au intrat duminică în apele teritoriale ale insulelor administrate de Japonia, dar revendicate de China, la numai două zile de la ultima intruziune de acest gen, a anunțat paza de coastă niponă, informează AFP.

Patru nave guvernamentale chineze au intrat duminică în apele teritoriale ale insulelor administrate de Japonia, dar revendicate de China, la numai două zile de la ultima intruziune de acest gen, a anunțat paza de coastă niponă, informează AFP.

Aceste nave de supraveghere maritimă au intrat în jurul orei locale 12.00 (5.00, ora României) în zona de 22 de kilometri care înconjoară insulele Senkaku din Marea Chinei de Est (denumite Diaoyu de către Beijing), dar au părăsit zona trei ore mai târziu, rămânând totuși în apropiere, a precizat paza de coastă.

Acestea au fost reperate în apropiere de insula Uotsuri, unde mai multe nave chineze se aventuraseră vineri.

Ministrul adjunct al Afacerilor Externe Chikao Kawai „a protestat energic pe lângă ambasadorul Chinei Cheng Yonghua cu privire la intrarea navelor chineze în apele teritoriale japoneze și cu privire la frecvența crescută a acestor acțiuni”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.

Micul arhipelag a provocat o serioasă deteriorare a relațiilor dintre Beijing și Tokyo în ultimele două luni.

Tensiunea a crescut de la începutul lunii septembrie, după ce Guvernul japonez a decis să achiziționeze mai multe dintre aceste insule de la proprietarul lor privat nipon.

Imediat, Beijingul a decis să trimită șase nave spre arhipelag, în timp ce pe teritoriul Chinei au avut loc, timp de o săptămână, manifestații antijaponeze, uneori violente, cu aprobarea tacită a autorităților.

La aceste demonstrații au participat zeci de mii de persoane în zeci de orașe, printre care Beijing, până la jumătatea lunii septembrie, determinând marile grupuri japoneze, în special din sectorul auto, să-și oprească temporar producția, total sau parțial.

De atunci, nave de supraveghere maritimă și de pescuit chineze au intrat de mai multe ori în apele teritoriale ale acestor insule, în zonă intrând și nave ale pazei de coastă din Taiwan, care revendică, la rândul său, arhipelagul.

În afara repercusiunilor economice serioase pentru întreprinderile japoneze, conflictul a degenerat într-o adevărată criză diplomatică.

Astfel, la începutul lunii octombrie, Beijingul a decis să nu-și trimită ministrul de Finanțe și guvernatorul băncii centrale la summitul FMI de la Tokyo.

De asemenea, la sfârșitul lunii septembrie, China a „suspendat” (în realitate a anulat) evenimentele ce urmau să marcheze împlinirea a 40 de ani de la normalizarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări.

În ziua în care acestea urmau să aibă loc, 29 septembrie, ministrul chinez al Afacerilor Externe, Yang Jiechi, a acuzat Japonia de la tribuna ONU că „a furat” aceste insule.