Patru suspecți care ar fi plănuit atentate la ambasade, reținuți în Turcia
Ancheta despre un posibil complot al rețelei teroriste Stat Islamic împotriva ambasadelor din Marea Britanie și Germania a fost derulată de serviciile de informații.
Trei dintre suspecți au fost reținuți în capitala Ankara, iar cel de-al patrulea în orașul Istanbul.
Vineri, Marea Britanie a închis ambasada din Ankara din motive de securitate, fără a oferi alte informații.
„Ambasada Marii Britanii la Ankara va fi închisă pentru public vineri, 16 septembrie, din motive de securitate”, a informat joi seara Ministerul de Externe de la Londra, fără a face alte precizări.
Pe site-ul ambasadei germane era anunțat faptul că programul cu publicul este limitat, în urma sărbătorii Eid al-Adha, care a avut loc în această săptămână.
Instituțiile guvernamentale guvernamentale și piețele financiare au fost de asemenea închise pe parcursul întregii săptămâni.
Turcia a fost anul acesta scena mai multor atentate sângeroase, comise de militanții islamiști, dar și de separatiștii kurzi.
Ministerul de Externe de la Londra îi avertizează pe cetățenii britanici să evite deplasările la mai puțin de 10 km de granița turco-siriană și la Diyarbakir, cel mai mare oraș cu populație majoritar kurdă din sud-estul Turciei, unde au avut loc mai multe incidente violente după reluarea confruntărilor între forțele de securitate turce și militanții Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).