Prima pagină » Știri externe » Pedepse de până la 14 ani de închisoare, pentru autorii atentatului dejucat în timpul Eurovisionului

Pedepse de până la 14 ani de închisoare, pentru autorii atentatului dejucat în timpul Eurovisionului

Pedepse de până la 14 ani de închisoare, pentru autorii atentatului dejucat în timpul Eurovisionului
Un tribunal din Baku i-a condamnat, luni, la ispășirea unor pedepse de la 12 ani la 14 ani de închisoare pe cei patru autori ai unui atentat care a fost dejucat în luna mai, în timpul concursului Eurovision, organizat în Azerbaidjan, se afirmă într-un comunicat emis de autoritățile azere.

Un tribunal din Baku i-a condamnat, luni, la ispășirea unor pedepse de la 12 ani la 14 ani de închisoare pe cei patru autori ai unui atentat care a fost dejucat în luna mai, în timpul concursului Eurovision, organizat în Azerbaidjan, se afirmă într-un comunicat emis de autoritățile azere.

„Patru cetățeni din Azerbaidjan au fost condamnați la pedepse de la 12 la 14 ani de închisoare”, a anunțat Tribunalul municipal din Baku, precizând că procesul altor presupuși autori ai atentatului se află încă în derulare, informează AFP.

Ministerul azer al Securității Naționale a anunțat în luna mai că a dejucat un atentat terorist în timpul concursului Eurovision și că a arestat 40 de suspecți, conduși de câțiva rebeli din Munții Caucaz.

Potrivit ministerului, grupul, care avea legături cu Iranul, urmărea să organizeze un atac terorist în sala de concerte unde a avut loc acel concurs muzical de interpretare, dar și atentate contra președintelui Ilham Aliev, a unor posturi de poliție, hoteluri și clădiri unde erau cazați turiști străini și contra unor lăcașuri de cult.

Serviciile de securitate i-au arestat pe membrii presupuși ai grupării în cadrul unor operațiuni separate ce au avut loc la Baku, în orașele Ganja și Soumgait, dar și în alte regiuni ale țării.

Eurovision, o competiție muzicală urmărită de peste 100 de milioane de telespectatori din lumea întreagă, a cărei finală a avut loc în luna mai, este cel mai mare eveniment cultural organizat de această țară, după obținerea independenței față de URSS în 1991.

Regimul de la Baku, criticat cu regularitate în legătură cu drepturile omului și ale opoziției, a profitat de eveniment pentru a promova pe plan internațional imaginea Azerbaidjanului, o țară bogată în hidrocarburi.

Cu toate acestea, mass-media și-a îndreptat atenția de multe ori și asupra carențelor democratice care există încă în această fostă republică sovietică.

Finala concursului Eurovision a avut loc pe 26 mai, în fața unui public de 20.000 de oameni, la Baku Crystal Hall din capitala Azerbaidjanului.

Reprezentanta Suediei, Loreen, care a interpretat piesa „Euphoria”, a câștigat detașat, cu 372 de puncte, astfel că Eurovision 2013 se va organiza în această țară.

În finala Eurovision de la Baku, reprezentanta României, trupa Mandinga, care a interpretat piesa „Zaleilah” compusă de Costi Ioniță, a obținut 71 de puncte, clasându-se pe locul al 12-lea.