Pence asigură că Statele Unite vor continua „eforturile intense” până când Coreea de Nord va renunța la armele nucleare
După întrevederea cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, Mike Pence a declarat că președintele Donald Trump este încrezător că presiunile economice și diplomatice pot face regimul Kim Jong-Un să coopereze.
„Avem încredere că, prin presiuni internaționale de tip diplomatic și economic, avem șansa de a obține o atmosferă calmă în Peninsula Coreea. Nu vom avea liniște și nu vom reduce eforturile până când nu vom obține obiectivul denuclearizării Peninsulei Coreea”, a spus Mike Pence, citat de site-ul agenției The Associated Press.