Pentagonul a dezvăluit luni statutul fiecăruia dintre cei 166 de deținuți de la Guantanamo Bay (Cuba), inclusiv a celor 46 aflați în „detenție nelimitată”, fără inculpare sau proces, dar care sunt considerați prea periculoși pentru a fi eliberați, relatează AFP.
Această listă de 15 pagini, după care AFP a obținut o copie, a fost făcută publică în urma unei plângeri din partea Miami Herald, în virtutea legii privind dreptul presei de a fi informată (FOIA).
Ea oferă statutul deținuților așa cum a fost el stabilit pe 22 ianuarie 2010, în urma unui „inventar” realizat la ordinul președintelui american Barack Obama, a anunțat Todd Breasseale, un purtător de cuvânt al Pentagonului.
Dintre cei 166 de deținuți încarcerați în continuare la Guantanamo, 46 sunt în „detenție nelimitată”, o formă de statut de prizonieri de război, care nu pot fi inculpați din lipsă de probe și nici eliberați, din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru Statele Unite.
Potrivit listei, care dezvăluie identitatea, naționalitatea și statutul deținuților, 26 dintre cei aflați în „detenție nelimitată” sunt yemeniți, 12 sunt afgani, trei saudiți, doi kuwaitieni, unul kenyan, unul marocan și unul este somalez.
Între ei se află greviști ai foamei, care participă la o mișcare de protest fără precedent prin durată și amploare – 104 deținuți sunt în greva foamei de peste patru luni, dintre care 44 erau alimentați forțat luni – față de acest sistem de detenție pe teremn nelimitat, practicat de peste 11 ani la Guantanamo.
În plus, alți 86 de bărbați, închiși în continuare în acest centru militar de detenție din Cuba, la mii de kilometri de coastele americane, au fost considerați eliberabili, majoritatea dintre ei fiind yemeniți.
Numele lor au fost dezvăluite pe 21 septembrie 2012, dar „până în prezent statutul (celorlalți deținuți) nu a fost făcut public”, a adăugat locotenent-colonelul Breasseale, citat într-un e-mail pentru AFP.
Lista oferă, în plus, numele și naționalitatea celor 34 de deținuți care, potrivit administrației Obama, ar urma să fie dați în judecată. Opt dintre ei sunt inculpați, deja, sau prezentați în fața unui tribunal militar, dintre care cinci sunt acuzați de atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, inclusiv presupusul organizator al atentatului împotriva navei americane USS Cole.
Însă, duminică, procurorul militar Mark Martins aprecia că toți cei 34 de bărbați nu vor fi, probabil, inculpați, justiția federală anulând condamnări pentru „susținerea materială a terorismului”, o acuzație care nu poate să fie clasată drept crimă de război.
„Este fundamental pentru democrație ca publicul să cunoască identitățile persoanelor pe care țara noastră le privează de libertate și motivele pentru care sunt deținute”, a apreciat Dixon Osburn de la Human Rights First.
„Statele Unite dețin anumite persoane la Guantanamo de peste un deceniu. Această dezvăluire, astăzi (luni) este binevenită, deși este așteptată de mult timp”, a adăugat el. „Este necesar ca administrația să își utilizeze puterea, în virtutea actualei legislații, și să transfere imediat cei 86 de deținuți exonerați”, a îndemnat Osburn.
Într-un discurs suținut pe 23 mai, președintele Barack Obama și-a reiterat intenția de a închide centrul militar de detenție de la Guantanamo, o promisiune făcută în campania din 2008, dar care nu a fost concretizată. El a anunțat anularea unui moratoriu asupra transferurilor de yemeniți și nominalizarea unui oficial însărcinat cu supervizarea transferării celor eliberabili, al cărui nume a fost anunțat luni de către Departamentul de Stat, și anume juristul Cliff Sloan.