Pentagonul anunță că „un număr tot mai mare” de obiecte neidentificate au fost raportate pe cer în ultimii 20 de ani
Un „număr tot mai mare” de obiecte neidentificate a fost înregistrat pe cer în ultimele două decenii, a declarat marți un responsabil de la Pentagon.
El a făcut această declarație în plenul Congresului american, însă a precizat că, deși numărul acestor obiecte neidentificate a crescut, nu s-a ajuns până acolo încât să fie confirmată prezența vieții extraterestre.
Declarația a fost făcută în prima audiere publică dedicată „fenomenelor aeriene neidentificate” organizată de Congres după mai bine de 50 de ani, notează Agerpres.
„De la începutul anilor 2000, am observat un număr tot mai mare de obiecte neautorizate sau neidentificate”, a declarat Scott Bray, director adjunct al serviciului de informaţii al Marinei americane.
Responsabilul a atribuit această creştere „eforturilor considerabile” ale armatei americane pentru „a destigmatiza actul de raportare a observărilor” şi progresului tehnologic.
Pentagonul nu a descoperit dovezi ale vieții extraterestre
Cu toate acestea, oficialul american a explicat că nu a fost detectată nicio dovadă „care să sugereze o origine non-terestră” a acestor fenomene, însă nici nu a exclus total această posibilitate.
În iunie 2021, serviciile americane de informaţii americane au afirmat deja într-un raport mult aşteptat că nu există nicio dovadă a existenţei extratereştrilor, recunoscând în acelaşi timp că zeci de fenomene observate de piloţii militari nu pot fi explicate.
Unele ar putea fi explicate prin prezenţa dronelor sau a păsărilor care creează confuzie în sistemele radar ale armatei americane. Altele ar putea proveni din teste de echipamente sau de tehnologii militare efectuate de alte puteri, precum China sau Rusia.
Armata SUA, dar și serviciile de informații, sunt interesate să determine dacă aceste fenomene pot reprezenta, în fapt, amenințări la adresa Statelor Unite.
„Fenomenele aeriene neidentificate constituie o potenţială ameninţare la adresa securităţii naţionale și trebuie tratate ca atare”, a declarat congresmanul democrat André Carson, şeful comisiei parlamentare care a organizat audierea.