Percheziție la locuința din Paris a directorului general al FMI
Autoritățile franceze au efectuat miercuri o percheziție la apartamentul de la Paris al directorului general al FMI, Christine Lagarde, în cadrul unei investigații privind o plată de 285 milioane de euro de la buget în perioada în care ocupa funcția de ministru al Finanțelor.
Investigația vizează modul în care Lagarde a gestionat, în 2008, din poziția de ministru al Finanțelor, o plată compensatorie de 285 milioane euro de la bugetul de stat către influentul om de afaceri Bernard Tapie, susținător al fostului președinte Nicolas Sarkozy.
Există suspiciuni că Lagarde ar fi acționat ilegal atunci când a aprobat plata, potrivit The Guardian.
Șeful FMI neagă că ar fi fost implicată în vreo neregulă.
Lagarde a fost ministru de Finanțe al Franței în perioada 2007-2011, în timpul mandatului lui Nicolas Sarkozy, și a devenit ulterior director general al FMI.