Percheziții la Parlamentul European, în Bruxelles și Strasbourg, într-o investigație privind ingerințe ale RUSIEI
This browser does not support the video element.
Autoritățile din Belgia și Franța au efectuat, miercuri, percheziții în sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European, în cadrul investigației privind o presupusă campanie de influențare a opiniilor efectuată de Rusia, după un caz similar care vizează colaborarea cu serviciile din China.
Conform publicației Der Spiegel, au fost efectuate percheziții la biroul și reședința unui colaborator al Parlamentului European care a lucrat inclusiv pentru eurodeputatul german Maximilian Krah, membru al formațiunii Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta).
Anchetatorii verifică un rol în această afacere și autorizațiile de acces la documente parlamentare pentru potențiale activități de spionaj în favoarea Rusiei. Maximilian Krah și colegii lui neagă suspiciunile că ar fi primit bani din Rusia.
În aprilie, un suspect de origine chineză, Jian G., colaborator parlamentar, a fost arestat în orașul german Dresda. Bărbatul este acuzat că a colaborat activ cu serviciile secrete ale Beijingului, conform Procuraturii Federale din Germania. Suspectul a fost asistent al eurodeputatului Maximilian Krah din anul 2019.
Conform unor surse judiciare citate de Agenția France-Presse și de cotidianul Liberation, perchezițiile de miercuri au vizat biroul altui colaborator parlamentar, Guillaume P. Acesta a fost asistent al eurodeputatului Maximilian Krah, iar în prezent este consilier al europarlamentarului olandez Marcel de Graaff, membru al grupului parlamentar Forumul Democrației.
”Perchezițiile se înscriu în cadrul unui dosar privind ingerințe, corupție pasivă și apartenență la o organizație infracțională. Ancheta se derulează în colaborare strânsă cu Agenția UE pentru Colaborare Judiciară (Eurojust) și cu autoritățile judiciare franceze. Există indicii privind ingerințe ruse, ar fi fost abordați membri ai Parlamentului European și au fost plătiți pentru propagandă rusă prin intermediul site-ului de știri Voice of Europe”, anunță Parchetul Federal din Belgia, fără a dezvălui numele suspectului.
Pe fondul anchetelor, Consiliul Uniunii Europene a decis recent oprirea activităților a patru companii media acuzate că difuzează propagandă pro-rusă și încearcă destabilizarea vecinilor Ucrainei și a instituțiilor europene, în contextul invaziei militare ruse. Este vorba de edițiile din spațiul UE ale site-urilor de știri Voice of Europe, RIA Novosti, Izvestia și Rossiyskaya Gazeta.
Foto: Shutterstock
Citește și: