Pervez Musharraf este în drum spre Pakistan după patru ani de exil. Talibanii amenință că îl vor ucide

Pervez Musharraf este în drum spre Pakistan după patru ani de exil. Talibanii amenință că îl vor ucide
Publicat: 24/03/2013, 10:21
Actualizat: 04/07/2013, 09:46

Avionul care îl transportă pe Pervez Musharraf a decolat, duminică dimineață, din Dubai cu destinația Pakistan, pregătind revenirea în țară a fostului președinte pakistanez după patru ani de exil, a constatat un jurnalist al AFP care călătorește cu el.

Zborul lui Musharraf, care a deținut puterea între 1999 și 2008 și care intenționează să participe la alegerile generale din 11 mai, urmează să aterizeze în jurul orei 13.00 (10.00 ora României) la Karachi (sud). Această revenire are loc pe fondul unor tensiuni puternice, deoarece rebelii islamiști talibani au amenințat sâmbătă că îl vor ucide dacă va încerca să se întoarcă în Pakistan.

„Nu mă simt agitat, dar sunt îngrijorat de unele necunoscute” legate de „terorism”, „extremism”, de „proceduri judiciare” (care sunt în desfășurare împotriva lui, n.red.) și de „rezultatul meu la alegeri”, a declarat Musharraf, în vârstă de 69 de ani, înainte de a pleca spre aeroportul din Dubai.

Fostul președinte ajuns la putere după o lovitură de stat, îmbrăcat pentru această ocazie cu o cămașă tradițională lungă, albă, intenționează să își reunească susținătorii în jurul orei 17.00 (14.00 ora României), pe aeroportul din Karachi.

El a prevăzut într-o primă fază să organizeze această întâlnire la mormântul fondatorului Pakistanului, Mohammed Ali Jinnah, tot la Karachi, după care s-a răzgândit deoarece autoritățile nu i-au acordat autorizație din cauza amenințărilor cu atentate lansate cu o zi înainte împotriva lui de către TTP, principala mișcare rebelă a talibanilor pakistanezi aliați ai Al-Qaida.

TTP, care denunță alianța Pakistanului cu Statele Unite, inițiată de Musharraf după atentatele din 11 septembrie 2001, este considerată principala autoare a valului de atentate fără precedent – majoritatea sinucigașe – care s-a soldat cu peste 5.700 de morți în tot Pakistanul din 2007.

Pervez Musharraf a supraviețuit unui număr de trei atentate în perioada în care a fost președinte.

Fostul general, care a preluat puterea în 1999 în urma unei lovituri de stat și care a fost constrâns să demisioneze în 2008 după alegerile legislative pierdute de partidul său, trăiește de peste patru ani în exil la Londra și Dubai.

Deși se prezintă ca o „alternativă” la alegerile din 11 mai, mulți observatori apreciază totuși că el și-a pierdut baza electorală și nu mai pare în măsură să influențeze scrutinul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Când vom ști cine a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A erupt vulcanul Lewotobi Laki-laki din Indonezia! Nouă persoane au murit și zeci de mii...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Gafa făcută de Ștefan Bănică Jr. Fiul său l-a taxat
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
VIDEO Adda, despre cum să răzbaţi în industria muzicală: "Asumaţi-vă hate, asumaţi-vă respingere, asumaţi-vă uşi...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Educația, ocupația și averea influențează riscul de deteriorare cognitivă