Peste 10.000 de persoane manifestează în centrul Kievului
Peste 10.000 de manifestanți proeuropeni s-au reunit duminică în centrul Kievului, protestând atât față de refuzul Guvernului ucrainean de a semna un acord cu Uniunea Europeană (UE), cât și de o apropiere față de Moscova, relatează AFP.
Unul dintre liderii opoziției față de președintele Viktor Ianukovici, campionul mondial la box Vitali Kliciko, a îndemnat manifestații la o amplificare a mișcării de protest, care durează de o lună și jumătate, în Piața Independenței, în centrul capitalei ucrainene, dar care și-a pierdut suflul în ultima perioadă.
„Conucătorii se fac că nu aud oamenii, dar suntem suficient de puternici pentru a câștiga”, a declarat Kliciko în fața celor 10.000 de persoane care participă la prima manifestație din acest an pe Maidan, potrivit unui jurnalist AFP.
După Crăciunul ortodox pe stilul vechi, pe 7 ianuarie, Kliciko se așteaptă la „un nou val de manifestați”, în vederea pregătirii unei „greve generale în țară”, a adăugat el.
Ucraina este de la 21 noiembrie scena unor manifestații care susțin integrarea europeană, în urma refuzului autorităților de a semna un acord de asociere cu UE, pregătit timp de trei ani, care au preferat o cooperare economică cu Moscova.
Semnarea pe 17 decembrie, la Moscova, a unor acorduri economice care prevăd un credit în valoare de 15 miliarde de dolari pentru Ucraina și scăderea cu o treime a prețului gazelor naturale rusești, în contextul în care țara se află în pragul falimentului, a părut să-i demobilizeze pe liderii acestei mișcări de contestare, fără precedent de la „revoluția portocalie” prooccidentală din 2004.
Agresarea jurnalistei Tetiana Ciornovol, aflată în prima linie a mișcării proeuropene de contestare, bătută cu sălbăticie la sfârșitul lui decembrie de către persoane necunoscute la periferia Kievului, a relansat mișcarea, care cere plecarea președintelui de la putere și demisia Guvernului.