Prima pagină » Știri externe » Peste 180.000 de certificate COVID false au fost descoperite în Franța în ultimele șase luni

Peste 180.000 de certificate COVID false au fost descoperite în Franța în ultimele șase luni

Peste 180.000 de certificate COVID false au fost descoperite în Franța în ultimele șase luni

Cel puțin 180.000 de certificate COVID false au fost identificate în Franța din luna iunie și până în prezent, au anunțat luni autoritățile de la Paris.

Aceasta în contextul în care Franța a implementat în luna iunie legi prin care persoanele care merg în locuri precum restaurante, cinematografe sau muzee trebuie să dovedească, cu ajutorul certificatului verde, că au fost vaccinate împotriva COVID-19, au trecut prin boală sau au fost recent testate negativ, informează Agerpres.

Printr-un mesaj postat pe Twitter, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, le-a reamintit cetățenilor că utilizarea, fabricarea sau vânzarea de certificate sanitare false se pedepseşte cu până la cinci ani de închisoare şi cu amendă de până la 75.000 de euro.

Franța ar urma să actualizeze certificatele sanitare începând de anul viitor

Franța intenționează, potrivit sursei citate, să actualizeze certificatele COVID începând de anul viitor, astfel încât dovada unui test negativ nu va mai fi suficientă pentru acces în mai multe tipuri de locații, transformând efectiv certificatul COVID într-un certificat de imunizare.

În acest moment, nu este clar care va fi statutul persoanelor care au trecut prin boală, iar premierul Jean Castex a refuzat momentan să ofere detalii în acest sens.

Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a crescut în Franţa în ultimele săptămâni. Cele mai recente date arată o rată de incidenţă la 14 zile de 530 de persoane infectate la 100.000 de locuitori.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani