Peste 20 de persoane au murit şi alte 15 au fost rănite într-un cumplit accident petrecut în Columbia

Publicat: 16 10. 2022, 14:45
Actualizat: 16 10. 2022, 14:47
Foto: Twitter

Un accident cumplit s-a petrecut sâmbătă în sud-vestul Columbiei, a anunţat poliţia locală. Peste 20 de persoane și-au pierdut viața și alte 15 au fost rănite, transmit autoritățile locale.

Printre cei răniţi se numără o fetiţă de numai trei ani şi un băieţel de opt ani. Accidentul s-a petrecut pe autostrada pan-americană şi, „din păcate, avem un bilanţ de 20 de morţi”, a declarat presei căpitanul de poliţie responsabil cu traficul în departamentul Narino.

Autobuzul circula între orașul port Tumaco şi Cali, la 320 de kilometri spre nord-est, când a avut loc tragedia. Imaginile prezentate de televiziunile columbiene arată că autobuzul s-a răsturnat, accidentul având loc dimineaţa devreme, între oraşele Pasto şi Popayán.

Bilanț tragic în urma unei defecțiuni la sistemul de frânare

Autorităţile spun că accidentul ar fi putut fi cauzat de o defecţiune mecanică, ”o avarie la sistemul de frânare”.

Din primele cercetări reriese faptul că faptul că şoferul a pierdut controlul autocarului la ieşirea dintr-o curbă în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii.

Echipele de salvare au acţionat peste nouă ore pentru a descarcera răniţii şi a-i transporta la diverse spitale din regiune, relatează AFP.

Salvatorii de la Poliţie şi pompieri au avut nevoie de aproape nouă ore pentru a repune pe roţi autobuzul, a evacua răniţii şi a recupera cadavrele.