Peste 2.000 de palestinieni au fost uciși în războiul din Fâșia Gaza
Potrivit ministerului, dintre cei 2.016 palestinieni uciși, 541 sunt copii, iar 250 sunt femei. Acest nou bilanț include locuitori care au murit din cauza rănilor atât în spitale de la Gaza, cât și din străinătate, a precizat instituția.
Confruntările dintre combatanți din cadrul mișcării Hamas, aflată la putere în enclavă, și militari israelieni, dar și bombardarea intensivă a Fâșiei Gaza s-au soldat, de asemenea, cu 10.196 de răniți, potivit ministerului.
De partea israeliană, războiul s-a soldat cu 67 de morți, dintre care trei sunt civili – inclusiv un thailandez -, uciși de rachete palestiniene, iar 64 sunt militari, dintre care cinci au fost uciși în „friendly fire” de către alți militari israelieni, potrivit armatei israeliene.
Un armistițiu fragil a fost instituit în urmă cu o săptămână și urmează să expire la miezul nopții de luni spre marți. Israelienii și palestinienii continuă negocieri indirecte la Cairo, într-o încercare de a ajunge la un armistițiu pe termen lung.