Guvernul susține că aceste măsuri sunt necesare pentru combarea imigrației ilegale și vor cauza „cât mai puține perturbări posibile”. În prima lună vor fi scanate toate pașapoartele, dar doar 25 la sută dintre ele vor fi verificate pentru a se asigura că datele sunt reale. După o lună vor fi verificate 50 la sută, iar până la jumătatea lui iunie 100 la sută.
Vor fi colectate date de la toți pasagerii care părăsesc Marea Britanie, fie că folosesc rute aeriene, martitime sau feroviare.
Guvernul susține că verificările sunt un instrument pentru imigrație, oferind indicii dacă străinii părăsesc Marea Britanie atunci când ar trebui. El susține că datele vor „îmbunătăți abilitatea de a identifica și a restrânge rutele migratorii și vizele cele mai vulnerabile la abuz”. Acestea vor ajuta, de asemenea, serviciile de securitate să „urmărească infractorii și teroriștii cunoscuți sau suspecți”.
Întrebat ce efect va avea asupra pasagerilor, John Keefe, director de Afaceri Publice la Eurotunnel UK, care gestionează și operează tunelul prin Canalul Mânecii, a declarat că nu sunt așteptate cozi de așteptare lungi. Un purtător de cuvânt al P&O Ferries a declarat că firma speră ca tranziția la noul sistem să se facă fluid.
Noile reguli sunt aplicate în conformitate cu legea imigrației din 2014.
Sistemul de informații prealabile privind pasagerii, introdus în 2004, oferă Guvernului informații despre pasagerii care intră sau ies din Marea Britanie pe cale aeriană, în timp ce verificarea ieșirilor înseamnă că vor fi strânse informații despre persoanele care părăsesc țara prin orice mijloc de transport comercial. Persoanele care ajung în Marea Britanie sunt în continuare verificate.