Agenții Secret Service, care asigură protecția președintelui american, sunt acuzați de localnicii din Matha’s Vineyard de petreceri zgomotoase, încăierări și beții până târziu în noapte în timpul vacanței petrecute de familia Obama pe această insulă, relatează Fox News, în pagina electronică.
Proprietarii unora dintre aceste case de vacanță, distruse de agenții de securitate, au declarat că nu își vor mai închiria niciodată proprietățile Secret Service. Unul dintre localnici a sunat la poliția locală la 18 august 2011 în zorii zilei din cauza unei petreceri care era plină desfășurare la ora 04.00, în ziua în care președintele Obama a sosit pentru a petrece aici o vacanță de nouă zile. Mașinile erau parcate pe o peluză ticsită cu sticle de bere, în timp ce femei tinere intrau și ieșeau în continuu, iar zgomotul era infernal, povestesc vecinii.
Citește și WASHINGTON POST: Secret Service are probleme mai mari decât scandalul de prostituție. „Un lunetist sau mai mulți ar fi putut să tragă de mai multe ori, înainte ca noi să intrăm în linia de fo
Potrivit unui raport al poliției locale, doi polițiști locali au ajuns la locația respectivă la ora 02.23, unde au găsit 12 persoane „vorbind și râzând tare”. „Am fost informat de doi bărbați că este vorba de o casă închiriată și că se aflau în timpul vacanței prezidențiale”, se arată în raport. „Le-am spus că este ora 02.30 și că oamenii din zonă se plâng de gălăgie, cerându-le să intre în casă și să închidă ferestrele”.
La solicitarea FoxNews.com de a comenta aceste informații, purtătorul de cuvânt al Secret Service, Max Milien, a declarat că „nu s-au primit informații sau plângeri privind comportamente nepotrivite ale personalului în timpul verii lui 2011”, adăugând că orice eventuale informații credibile în acest sens vor fi analizate în mod corespunzător.
Acesta este contrazis de o femeie al cărei soț a sunat la Secret Service în Washington anul trecut pentru a reclama comportamentul agenților și pagubele provocate, dar i s-a răspuns că „asta fac ei în vacanță”, deși aceștia aveau misiunea de a sigura protecția președintelui.
Proprietarul unei case cu șase dormitoare, care a închiriat-o în ultimii doi ani aceleiași echipe a Secret Service implicate în scandalul din America de Sud, povestește că după plecarea agenților a găsit un glonț. Acesta afirmă că agenții CAT își lăsau în mod frecvent armele în mâinile copiilor din cartier. „Au lăsat muniție în urma lor, mi-au spus lucruri pe care nu ar fi trebuit să mi le spună, pe care nu ar fi trebuit să le spună nimănui despre misiunea lor de protecție a președintelui. Ne-au lăsat să le ținem armele, să le vedem toate lucrurile, dădeau petreceri ample”, a declarat un cuplu, care a cerut anonimatul.