Petro Poroșenko, invitat de Barack Obama la Casa Albă. Când va avea loc vizita oficială
„Președintele Obama îl va primi pe președintele Petro Poroșenko al Ucrainei la Casa Albă joi, 18 septembrie”, anunță comunicatul.
Cei doi președinți vor discuta despre eforturile de rezolvare diplomatică a crizei din estul Ucrainei, precum și despre „sprijinul continuu oferit de Statele Unite luptei Kievului de apărare a suveranității și integrității sale teritoriale”.
Sâmbătă, președintele ucrainean Petro Poroșenko va fi prezent la Bruxelles, unde are loc summitul UE. El nu este invitat la summit, dar va fi primit chiar înainte de către președinții în exercițiu ai Consiliului European Herman Van Rompuy și Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso.
Aproape 2.600 de persoane au fost ucise de la jumătatea lui aprilie în conflictul din estul Ucrainei, a anunțat vineri ONU într-un raport, acest bilanț crescând pe fondul luptelor din zonele dens populate.
Confruntările între armata ucraineană și insurgenții proruși s-au intensificat, iar joi au vizat cartiere din vestul și nordul orașului Donețk. Unele obuze au lovit blocuri de locuințe, provocând moartea a cel puțin 15 civili.