Interesul de a călători în Statele Unite a scăzut semnificativ de la alegerea președintelui american, Donald Truump, potrivit companiilor turistice.
Conform informațiilor ce au fost făcute publice de către motorul de căutari turistice Kayak, s-a raportat o scădere de 58% pentru vizualizarea zborurilor din Marea Britanie către Tampa sau Orlando, de 52 % pentru zborurile spre Miami, 43% pentru cursele spre San Diego, și cu 32% mai puține căutări ale curselor spre Los Angelos.
Deși prețurile curselor de avion nu au scăzut încă, de obicei este nevoie de săptămâni întregi pentru ca acestea să se ajusteze tendințelor consumatorilor, Kayak a identificat un efect secundar ce a afectat prețurile hotelurilor, acestea scăzând cu 39 % în Las Vegas și 32 % în New York.
Global Business Travel Association (GBTA) estimează că alegerea noului președinte american al SUA a condus la pierderi de 185 milioane de dolari (aproximativ 175 milioane de euro), în domeniul turismului.
În săptămâna ce a urmat emiterii decretului antimigrație, rezervările curselor de avion din statele afectate, Irak, Siria, Iran, Liban, Somalia, Sudan și Yemen , au scăzut cu 80%, comparativ aceleiași perioade a anului 2016.