Prima pagină » Știri externe » Piesa-cheie în ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile din SUA. Figura controversată care ar putea pune capăt întregului mister. ANCHETĂ BLOOMBERG

Piesa-cheie în ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile din SUA. Figura controversată care ar putea pune capăt întregului mister. ANCHETĂ BLOOMBERG

Piesa-cheie în ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile din SUA. Figura controversată care ar putea pune capăt întregului mister. ANCHETĂ BLOOMBERG
Detalii pe Gândul.

Totul a început cu ajutarea unui prieten să țină o prezentare la Pentagon, și s-a extins la planuri mult mai ambițioase de vânzare a unor reactoare nucleare în Orientul Mijlociu, apoi la lobby pe bani grei pentru Guvernul Turciei. 

Michael Flynn s-a alăturat campaniei prezidențiale a lui Donald Trump în rolul de consilier de top pe probleme militare și nu a crezut niciodată că magnatul o să și câștige alegerile, tratând deseori acest scrutin ca pe o oportunitate de afaceri, au dezvăluit asociații săi pentru Bloomberg. Acum când ancheta care ar putea ajunge curând direct la Trump este în plină desfășurare, Flynn devine un martor-cheie. 

O investigație Bloomberg realizată timp de trei luni a revelat faptul că Flynn, care a fost concediat pentru că a mințit FBI-ul, dar și pe vicepreședintele SUA în legătură cu contactele sale cu partea rusească, avea o serie întreagă de alte legături problematice. Documente nepublicate până acum, inclusiv contracte, e-mailuri și acte interne ale Pentagonului, arată că acesta avea conexiuni de afaceri în toatp lumea. 

„Acesta conflicte de interese și trocuri ascunse sunt foarte relevante pentru a ilustra ceea ce însemna și relația cu Rusia. Legăturile sale de business pe care le-a menținut ascunse, dar și canalele de comunicare cu guvernele străine, pe care le cultiva constant, dau naștere la foarte multe posibilități”, a explicat pentru sursa citată Nick Akerman, un fost procuror în cazul Watergate, care a subliniat că Flynn menținea relații foarte strânse cu ambasadorul rus Sergei Kislyak, în vreme ce rămânea și foarte apropiat de Trump. 

Problemele lui Flynn au început de la un contract pentru cipuri de calculator, în valoare de un milion de dolari, care fusese încheiat cu un amic, Bijan Kian, un om de afaceri născut în Iran. Fostul guvernator al Export-Import Ban, Kian era președintele unui ONG care promova cultura fostei Persii, Nowruz Commission, care i-a dat intrare liberă în cercurile înalte de la Washington. Acesta a construit o relație cu fostul director CIA James Woolsey și, în 2013, s-a folosit de asta pentru a ajunge la Flynn, apoi la cel mai înalt ofițer pe probleme de intelligence de la Pentagon, reușind astfel să-i obțină susținerea la o licitație. 

În anul următor, Flynn a fost înlăturat de administrația Obama, iar amiciția sa cu Kian s-a transformat într-un parteneriat de afaceri, acesta ajungând membru în Consiliul de Administrație al companiei GreenZone Systems Inc. Kian a ajutat și la finanțarea și fondarea Flynn Intelligence Group, firma de consultanță a fostului general, acolo unde a fost partener cu drepturi depline. Chiar dacă este cunoscut faptul că Flynn susținea, în Arabia Saudită, Egipt și Israel, în jurul anului 2015, formarea unui consorțiu menit să realizeze câteva zeci de reactoare nucleare, nu a fost făcut public faptul că o parte importantă a înțelegerii era și vânzarea, în acest context, a cipurilor produse de GreenZone. În declarațiile sale în fața curții federale, Flynn a mințit în legătură cu deplasările sale în acest sens. 

Tot Kian a fost cel care a adus companiei lui Flynn și cel mai problematic acord pe care l-a încheiat: un contract de 530.000 de dolari cu Inovo BV, o companie nemțească, aparent pentru a îmbunătăți climatul de business din Turcia. Ulterior, însă, Michael Flynn a recunoscut că beneficiarul primar al înțelegerii a fost președintele turc Recep Tayyip Erdogan și că firma sa a fost plătită pentru a face lobby pe lângă oficialii americani în problema extrădării dușmanului lui Erdogan care locuiește în Pennsylvania. 

Atunci când a pledat vinovat, Flynn a spus și că a mințit în ceea ce privește măsura în care acesta a lucrat pentru Guvernul Turciei, cu toate că a fost acuzat doar de oferirea de declarații false pe tema contactelor sale cu ambasadorul Rusiei. Jurnaliștii de la Bloomberg spun că atât Kian, cât și Flynn au refuzat să dea declarații pentru articolul lor, mai ales că omul de afaceri iranian nu a vorbit niciodată public despre legăturile sale de afaceri cu fostul oficial american. 

După victoria lui Trump din alegeri, Flynn și Kian, ambii parte a echipei de tranziție din sfera de intelligence, au lucrat pe probleme extrem de sensibile fără să dezvăluie că ei au fost plătiți pentru a reprezenta Guvernul turc. Mai mult, Michael Flynn chiar a oprit un plan al americanilor de a ataca ISIS, într-o ofensivă care ar fi înarmat imediat kurzii, armata declarată a lui Erdogan, susține o sursă care s-a aflat în anturajul strâns al fostului oficial. 

Mai departe, odată ce Donald Trump și-a luat în primire mandatul, Flynn s-a folosit de poziția sa de consilier pe probleme de securitate națională pentru a promova înțelegerea pe probleme nucleare din Orientul Mijlociu, cea pe care o urmărea ca oportunitate de afacere pentru GreenZone. Documente publicate în presă arată că acesta, fără să-și facă publică investiția în compania care avea interese directe în business, a ordonat echipei sale să pregătească un memo urgent pe care președintele să-l semneze în scopul demarării planului. 

Istoria unei legături cu implicații la nivel înalt 

Flynn și Kian s-au cunoscut pentru prima dată în 2008, potrivit chiar afaceristului iranian. Există chiar și fotografii cu cei doi, din 2011, iar până în 2013, atunci când Flynn se afla la conducerea Agenției de Informații a Departamentului Apărării, Kian ajunsese deja să ceară să-i fie acceptate și cumpărare cipurile pentru computer. Acesta din urmă încercase timp de ani buni să-și vândp produsele Guvernului american, iar norocul său s-a schimbat atunci când a reușit ca fostul director CIA Woolsey, care era și membru al board-ului GreenZone, să fie de acord să-i aranjeze o întâlnire cu Flynn, în cadrul căreia, timp de mai bine de două ore, i-a prezentat beneficiile microcipului realizat de firma sa, accentuând faptul că, odată introdus într-un smartphone, acesta maschează identitatea utilizatorului. 

Oficialul american a fost atunci impresionat, povestesc sursele Bloomberg, și, într-o mutare pe care nu o mai făcuse până atunci, l-a însărcinat pe responsabilul tehnic al Agenției să îl ajute pe iranian să treacă de certificările militare standard. „A fost fantastic”, își amintește că le-a spus atunci Kian un membru din echipa sa. „Am obținut tot ceea ce ne-am dorit”. 

Licitația GreenZone era încă în așteptare în august 2014, atunci când Flynn a renunțat la armată. În noiembrie, acesta s-a alăturat board-ului companiei iraniei, iar chiar în anul următor firma a primit un contract de 1,1 milioane de dolari de la Biroul de Suport Tehnic pentru Combaterea Terorismului, din cadrul Pentagonului, care lucrează cu Agenția de Informații a Apărării. 

„Aceste noi informații sugerează că generalul Flynn a uzat de funcția sa publică pentru a face bani într-un mod mult mai agresiv decât se știa până acum”

Kian a lucrat cu compania lui Flynn pentru a dezvolta afaceri nu doar în SUA, ci pe tot Globul. În octombrie 2015, cei doi au călătorit în Arabia Saudită, acolo unde au solicitat unei companii să angajeze GreenZone pentru a proiecta și a instala sistemele de securitate din jurul punctelor nucleare la care se lucra în acel moment, se arată în documente obținute de Bloomberg. 

Atunci când, în Congres, a fost rugat să vorbească despre această călătorie, Flynn a spus că a mers acolo împreună cu un prieten pentru a vorbi la o conferință. A refuzat să spună cine este prietenul respectiv, însă în registre nu există nicio însemnare a unei conferințe în acea perioadă, iar hotelul la care spune fostul oficial că a fost cazat nici măcar nu există. 

„Aceste noi informații sugerează că generalul Flynn a uzat de funcția sa publică pentru a face bani într-un mod mult mai agresiv decât se știa până acum”, spun anchetatorii, care acuză Casa Albă că tergiversează problema și refuză să pună la dispoziție documente esențiale. 

La un an după excursia menționată, în septembrie 2016, Kian s-a întâlnit cu câțiva reprezentanți ai Comitetului pentru Securitate care ține de Ministerul de Interne american pentru a promova produsele GreenZone, susținând că, prin criptarea pe care o pun la dispoziție, pot proteja comunicațiile chiar și în zonele de război, sugerând, la final, o nouă întrevedere în scop demonstrativ. 

La următoarea întâlnire, care a avut loc la câteva săptămâni distanță, Kian a fost însoțit de Justin Freeh, un membru al Consiliului de Administrație al GreenZone și fiul fostului director FBI Louis Freeh. După 20 de minute de demonstrații, Kian a trecut abrupt la o altă agendă, separată și complet neașteptată. S-a vorbit atunci despre Fethullah Gulen, clericul turs pe care Erdogan îl acuză că a încercat să orchestreze lovitura de stat împotriva sa. Acesta a fost numit „terorist”, iar echipa a început să facă presiuni pe marginea unei audieri, invocând pericolul pe care îl reprezintă și subliniid că își pune speranța în ideea că acesta va fi extrădat. Lui Kian i s-a spus atunci că nu Comitetul este cel care poate lua măsuri în acest sens. 

În aceeași lună, Flynn și Kian s-au întâlnit cu Dana Rohrabacher, un membru al Congresului de partea Republicanilor care susține Rusia, pentru a discuta despre construirea a până la 40 de stații nucleare în colaborare cu Moscova, un plan promovat de un consorțiu care includea foști membri ai Armatei SUA ce sperau că vor putea ajunge să lucreze cu Flynn și cu GreenZone. În luna anterioară, când Flynn începuse să primească briefinguri clasificate, ca membru al staff-ului de campanie, Kian i-a adus contractul de 530.000 de dolari care reprezenta partea turcă. 

Woolsey a spus pentru Wall Street Journal că Flynn și alți câțiva oficiali turci s-au întâlnit la New York pentru a discuta chiar răpirea lui Gulen și aducerea sa forțată în Turcia. Mai departe, Woolsey i-a dezvăluit planul unui prieten care lucra pentru vicepreședintele Joe Bider, spunându-i acestuia că îl consideră ilegal, mai notează jurnaliștii.

Atunci, avocatul lui Flynn a dat publicității o declarație prin care neagă total faptul că fostul oficial ar fi luat vreodată în considerare reținerea lui Gulen. 

O altă propunere controversată pe care Kian și Flynn ar fi promovat-o ar fi aceea de a angaja contractori din sectorul privat pentru a aduna informații din toată lumea, încercând să dea la o parte CIA și să ofere detalii direct consilerului pe securitate națională, însă se pare că Flynn nu a reușit să-și mențină slujba suficient cât să ducă asta la bun sfârșit. 

La nouă zile după inagurarea oficială, procurorul general adjunct Sally Yates a avertizat că administrația Flynn este suspectă de mai multe infracțiuni pentru că acesta a mințit în ceea ce privește legăturile sale cu ambasadorul rus. Flynn a demisionat după 24 de zile și nu se mai află acum nici în board-ul GreenZone, companie care, de altfel, a fost vândută. 

 

Citește și