Planul anticriză al Rusiei: în ce investește guvernul de la Moscova peste 17 miliarde de euro
Pus la punct în timp ce sancțiunile occidentale și prăbușirea prețului petrolului ar urma să plonjeze Rusia într-o recesiunea grea în acest an, planul include 60 de măsuri. Urmând să fie completat în primăvară, el își propune ca obiectiv „dezvoltarea economică și stabilitatea socială” și prevede o scădere a cheltuielilor bugetare de 5 la sută pe an timp de trei ani.
În plus, beneficiile sociale și cheltuielile legate de apărare, care au căpătat o importanță tot mai mare în ultimii ani la inițiativa lui Vladimir Putin, vor fi scutite de aceste tăieri.
Fără a include planul de ajutor pentru bănci anunțat și finanțat de la sfârșitul lui 2014 dar reluat de document, măsurile reprezintă 1.332 de miliarde de ruble (17,4 miliarde de euro), care vor fi suportate în parte de buget dar mai ales de fondurile în care a fost plasată în ultimii ani o parte a veniturilor din hidrocarburi.
Ele vizează „adaptarea la noi condiții” și protejarea companiilor și cetățenilor vulnerabili, a explicat în fața senatorilor ministrul Finanțelor, Anton Siluanov. El a cifrat la 200 de miliarde de dolari costul pentru balanța de plăți a „șocurilor externe” – sancțiuni și scăderi ale cursului petrolului – care prezintă „un caracter pe termen lung”.
„Una dintre principalele noastre sarcini în prezent este de a nu delapida rezervele, soliditatea financiară pe care am asigurat-o în ultimii ani”, a subliniat ministrul. „Obiectivul este de a nu cheltui într-un an” rezervele, care reprezintă în total 137 de miliarde de euro.
Din punct de vedere social, partea din pensii finanțată prin capitalizare va fi revalorizată la 1 februarie cu peste 11 la sută, nivelul inflanției din 2014, ceea ce va costa 188 de miliarde de ruble (2,5 miliarde de euro). Vor fi alocate fonduri pentru susținerea pieței muncii.
Pentru menținerea finanțării economiei, în afară de planul de recapitalizare a sectorului bancar din fonduri publice de 1.000 de miliarde de ruble (13 miliarde de euro) anuțat deja, sunt prevăzute și alte măsuri.
Printre acestea se numără alocarea băncilor a aproximativ 250 de miliarde de ruble (3,3 miliarde de euro) destinați infrastructurilor precum și acordarea a 300 de miliarde de ruble (3,9 miliarde de euro) băncii pentru dezvoltare VEB pentru credite acordate actorilor economici.
Sectorul agricol va primi 50 de miliarde de ruble (650 de milioane de euro) ajutor suplimentar, în plus față de fondurile deja deblocate pentru a ajuta la compensarea embargoului decretat pentru produsele alimentare europene și americane din cauza crizei ucrainene.
Printre celelalte măsuri, Guvernul prevede să ajute sectorul apărării să compenseze pierderile cauzate de scumpirea importurilor, subvenții pentru unele credite sau subvenționarea unor legături aeriene interne nerentabile.
Autoritățile au avertizat că dacă petrolul va rămâne la prețul actual, Produsul Intern Brut al Rusiei ar putea scădea cu 5 la sută în acest an, față de o creștere evaluată în jurul valorii de 0,6 la sută anul trecut.