Planul BREXIT a fost respins. Camera Lorzilor vrea protejarea cetățenilor UE. Ce mai poate face acum premierul May

Planul BREXIT a fost respins. Camera Lorzilor vrea protejarea cetățenilor UE. Ce mai poate face acum premierul May
Publicat: 01/03/2017, 21:33

UPDATE: Guvernul Theresa May s-a declarat „dezamăgit” de hotărârea Camerei Lorzilor de a modifica planul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Suntem dezamăgiți că lorzii au ales să modifice un proiect adoptat fără amendamente de Camera Lorzilor. Noi vrem să garantăm drepturile cetățenilor UE care trăiesc deja în Marea Britanie și ale cetățenilor britanici din celelalte state UE”, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului guvernamental Brexit, citat de cotidianul The Telegraph.

În favoarea amendamentului au votat 358 de membri ai Camerei Lorzilor, în timp ce 256 s-au pronunțat împotrivă, în ceea ce este prima înfrângere suferită de Guvernul Theresa May.

Guvernul Theresa May speră să declanșeze procedura de ieșire din UE în luna martie. Planul prezentat în acest sens, care nu includea o clauză de protejare a imigranților din țări europene aflați în Marea Britanie, a fost aprobat recent de Camera Comunelor, unde Guvernul este susținut de o majoritate. Acum, planul va fi retrimis în Camera Comunelor.

Harriet Harman, un membru laburist al Camerei Comunelor, a salutat poziția Camerei Lorzilor. „Salut decizia Camerei Lorzilor de protejare a cetățenilor UE. (…) Îndemn premierul să nu încerce să elimine acest amendament pentru a nu prelungi situația incertă deranjantă pentru cei trei milioane de cetățeni UE care aduc o contribuție atât de importantă în țara noastră”, a subliniat deputatul Partidului Laburist (de opoziție).

Camera Comunelor a aprobat, pe 8 februarie, planul detaliat al Guvernului Theresa May de a declanșa, probabil în martie, procedura de scoatere a țării din Uniunea Europeană și mandatul de negociere a condițiilor Brexit. Un amendament care prevedea obligativitatea acordării dreptului de rezidență permanentă, după Brexit, tuturor cetățenilor UE care se află în Marea Britanie fusese respins de Camera Comunelor.

Acum, planul modificat va fi dezbătut în Camera Comunelor pe 13-14 martie, unde se va stabili dacă amendamentele vor fi menținute.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?