PLANUL cu privire la ARMELE DE FOC propus de Barack Obama

Publicat: 17 01. 2013, 09:50
Actualizat: 03 02. 2019, 07:49

Barack Obama a semnat miercuri 23 de măsuri de reglementare și a propus o serie de procese legislative în cadrul luptei împotriva violențelor cauzate de arme de foc în Statele Unite, relatează AFP.

Partea legislativă a acestui plan necesită votul Congresului, unde este necesar ca democrații să coopereze cu republicanii, care dețin controlul asupra Camerei Reprezentanților și dispun de o majoritate de blocaj în Senat.

– VERIFICĂRI DE IDENTITATE

Aproximativ 40% dintre vânzările de arme de foc se fac fără verificarea cazierului judiciar sau a identității cumpărărtorului. Legea actuală cere efectuarea acestor verificări, într-o bază de date FBI, doar în cazul unor achiziționări realizate în magazine sau la producători. Vânzătorii ocazionali, pe Internet și mai ales în foarte numeroasele târguri de arme, vor fi obligați să consulte fișierul poliției federale. Însă Congresul trebuie să aprobe această modificare.

Acest fișier este, de altfel, foarte criticat, de mult timp, de către asociații, din cauza unor erori și omisiuni. Patru decrete semnate de către Barack Obama, miercuri, vizează o ameliorare a transmiterii de informații între polițiștii locali și FBI, în special cu privire la persoane care sunt afectate de maladii mentale, prin intermediul unor stimulente financiare.

– INTERZICEREA ARMELOR DE ASALT ȘI A ANUMITOR MUNIȚII

Barack Obama cere Congresului să prelungească interzicerea armelor de asalt, în vigoare în perioada 1994-2004, care nu a fost prelungită din cauza lipsei unui consens politic. Această interdicție comportă numeroase probleme, ca de exemplu faptul că producătorii au putut să o ocolească modificând anumite aspecte ale modului în care arată armele lor. Interdicția nu se va aplica retroactiv și nu va viza armele deja aflate în circulație, lucru care, potrivit CBS, este prevăzut în proiectul lui Barack Obama. Aceasta este măsura care are cele mai slabe șanse să fie aprobată în Congres.

Președintele dorește totodată interzicerea încărcătoarelor cu peste zece gloanțe, ca în perioada 1994-2004. Aceste încărcătoare permit tragerea a 30 de gloanțe în câteva secunde.

Gloanțele care penetrează blindaje, ale căror producere și import sunt deja interzise, ar urma să fie interzise complet, inclusiv cele deja aflate în circulație.

– TRAFIC

Barack Obama vrea să pedepsească persoanele care cumpără arme pentru alte persoane, care nu au dreptul să dețină arme.

– BUGET ȘI CERCETARE

Președintele cere Congresului să finanțeze 15.000 de posturi de polițiști, dar și formarea a 14.000 de polițiști și conducători de școli pentru situații de urgență în caz de atac armat.

Congresul urmează să autorizeze totodată cercetarea asupra violenței prin arme de foc, „inclusiv a legăturilor cu jocurile video, imagini media”.

Barack Obama vrea, de asemenea, să faciliteze activitatea de trasabilitate a armelor până la producător.

– PROPRIETARI

Încurajarea proprietarilor de arme să le păstreze sub cheie, separat de muniție.

– ȘCOLI

Crearea a 1.000 de posturi de polițiști, psihologi și asistenți sociali în școli. Ameliorarea planurilor de urgență ale fiecărei școli, în caz de atac armat. Ameliorarea „atmosferei” și comunicării în cadrul școlilor, reducerea hărțuirii și altor probleme complementare.

– BOLI MENTALE

Administrația vrea să procedeze astfel încât copiii și adulții care suferă de probleme de natură psihiatrică să primească ajutorul și tratamentul necesare.

Președintele cere Congresului noi bugete pentru formarea unor psihologi, consilieri și altor profesioniști. Asigurătorii vor fi, de asemenea, nevoiți să precizeze tratamentele psihiatrice pe care sunt obligați să le acopere, potrivit reformei sănătății votate în primul mandat al lui Barack Obama.