Prima pagină » Știri externe » Planul Rusiei, pentru Siria, obținut de Reuters „pe surse”. Ce-ar trebui să se întâmple anul viitor

Planul Rusiei, pentru Siria, obținut de Reuters „pe surse”. Ce-ar trebui să se întâmple anul viitor

Planul Rusiei, pentru Siria, obținut de Reuters
Planul Rusiei, pentru Siria, obținut de Reuters "pe surse". Ce-ar trebui să se întâmple anul viitor

Moscova a elaborat documentul în opt puncte înaintea celei de-a doua runde a negocierilor multilaterale pe tema crizei din Siria. Reuniunea va avea loc la Viena, zilele următoare.

Potrivit planului propus de Moscova, părțile politice din Siria vor trebui să stabilească reformele constituționale în cursul unei conferințe a Națiunilor Unite.

Procesul de reformă nu va fi coordonat de președintele Bashar al-Assad, precizează documentul, care nu exclude participarea liderului sirian la viitoarele alegeri.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășeste 250.000 de morți.

Citește și