Planul UE pentru a forța Marea Britanie să întârzie cu câteva luni inițierea negocierilor pentru Brexit
Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie vor dura cel mult doi ani de la declanșarea procedurii Brexit. Însă, chiar dacă Londra va declanșa procedura acum, liderii de la Bruxelles vor stabili când încep negocierile efective.
Guvernul Theresa May vrea să declanșeze procedura de scoatere a Marii Britanii din UE în cursul lunii martie, ea sperând să aibă de atunci doi ani pentru obținerea unui acord favorabil Marii Britanii.
Însă doi oficiali UE au afirmat, sub protecția anonimatului, că liderii celorlalte 27 de state UE par a vrea să înceapă negocierile efective pe 20 iunie.
„Până acum, Theresa May stabilea agenda, dar imediat ce va declanșa procedura Brexit, balanța puterii se înclină spre UE, iar ea va trebui să aibă răbdare”, notează agenția Bloomberg.