Plic cu trei gloanțe trimis pe adresa Papei Francisc, interceptat lângă Milano. Din ce țară fusese trimisă amenințarea
Un plic adresat Papei Francisc, care conținea trei gloanțe, a fost interceptat lângă Milano, duminică, potrivit rapoartelor media italiene. Din informațiile publicate până acum, reiese că acest plic a fost expediat din Franța.
Potrivit ziarului Affaritaliani din Milano, citat de Mediafax, pe plic era adresa Papei: „Vatican, Piazza S. Pietro din Roma”.
Poliția a confiscat plicul la un oficiu poștal din Peschiera Borromeo, situat la periferia orașului Milano, după ce prezența lui a fost raportat de manager.
O anchetă este în desfășurare, potrivit Affaritaliani, citat de Newsweek. Potrivit jurnalului său public, Papa Francisc a condus rugăciunea, duminică, în Piața Sfântul Petru din Vatican, la peste 800 km de locul în care a fost descoperit plicul.
CITEȘTE ȘI:
- Cel mai înalt prelat al bisericii din SUA, pus sub acuzare pentru pedofilie. Abuzul sexual a fost comis în urmă cu aproape 50 de ani
- Vaticanul admite violenţele sexuale din sânul Bisericii Catolice. Cardinalul Pietro Parolin: „Nu trebuie să ne temem de adevăr”
- Spălare de bani la Vatican. 10 persoane, inclusiv un cardinal, vor fi judecate pentru infracţiuni financiare