Podul Morandi din Genova, unde au murit zeci de persoane, printre care și doi români, a fost demolat – VIDEO

Publicat: 28 06. 2019, 13:24

Mii de persoane au fost evacuate înainte ca pirotehniștii să monteze explozibilul necesar demolării celor două secțiuni rămase din viaduct. Autoritățile au decis să închidă toate șoselele care se află la mai puțin de 300 de metri de pod, iar mai multe cisterne cu apă au fost folosite pentru a evita ridicarea prafului ca urmare a detonării.

 

 

 

Viaductul a fost demolat în opt secunde, potrivit autorităților locale.

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini și vicepremierul Luigi Di Maio au participat la demolarea podului.

 

 

 

BBC informează că elementele podului care treceau peste șosele, linii de cale ferată și locuințe au fost dezmembrate la începutul acestui an.

Podul, parte a autostrăzii A10, avea o înălțime de aproximativ 100 de metri, potrivit presei italiene. Acesta a fost construit în anii 1960 și reabilitat în 2016. În august 2018, o secțiune de 200 de metri a viaductului s-a prăbușit, iar 43 de persoane, printre care și doi cetățeni români, au murit în urma acestui incident.

Foto: Hepta