Trei adolescenți din Michigan au fost arestați, după ce poliția a interceptat convorbirile dintre ei, în care puneau la cale un masacru la două școli.
Ryan Stevens, în vârstă de 18 ani, Lamar Dukes, de 15 ani și Cody Brewer, de 15 ani, au pus la cale un atac armat asupra Linden High School și Linden Middle School din Linden, a anunțat poliția din Michigan.
Tinerii au fost opriți la timp după ce polițiștii au interceptat convorbirile în care puneau la cale masacrul. Ulterior, informațiile au ajuns la agenții federali.
Anchetatorii din cadrul FBI, poliția din Argentine Township și Michigan State Police și-au unit forțele pentru a-i aresta pe adolescenți, cu două zile înainte de ziua stabilită pentru comiterea lui.
Un purtător de cuvânt al poliției din Argentine a declarat: „ Ca urmare a investigației, trei suspecți au fost arestați”. Toți cei trei tineri riscă mulți ani de închisoare pentru implicarea în organizarea unui atac armat și acte teroriste.
Potrivit autorităților, adolescenții dețineau arme și doreau să cumpere muniție suplimentară, pentru a pune la cale atacul.
Russ Cieselski, directorul Linden Community Schools, a lăudat acțiunea rapidă a poliției, care a asigurat siguranța școlilor.
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006.
Între ...
vezi toate
articolele