Poliția canadiană susține că atacatorul din Ottawa a acționat singur. PLUS: A apărut o imagine cu autorul incidentului armat

Poliția canadiană susține că atacatorul din Ottawa a acționat singur. PLUS: A apărut o imagine cu autorul incidentului armat
Publicat: 23/10/2014, 16:49

Ofițerul de poliție Marc Soucy a declarat că în prezent nu mai este căutat niciun alt atacator, iar ancheta este în desfășurare.

Atacatorul, Michael Zehaf-Bibeau, născut în 1982 și cunoscut poliției din Montreal și Vancouver, a fost ucis într-un schimb de focuri.

Michael Zehaf-Bibeau a crescut în estul Canadei, apoi a petrecut o perioadă în Libia, după care s-a mutat în vestul Canadei, potrivit prietenului său Dave Bathurst. Tatăl său, Bulgasem Zehaf, este un om de afaceri din Quebec care ar fi luptat în 2011 alături de rebelii din Libia. Mama sa, Susan Bibeau, este vicepreședintele unei divizii a Comisiei pentru Imigrație și Refugiați din Canada.

Bathurst a declarat că l-a cunoscut pe Zehaf-Bibeau la o moschee din Burnaby, în urmă cu trei ani. El a precizat că la început prietenul său nu părea să aibă opinii extremiste sau înclinații către violență, dar uneori prezenta o altă față, tulburătoare. Bathurst a explicat că Zehaf-Bibeau spunea uneori că „diavolul este după el” și „vorbea adesea despre prezența Shaytan (termen arab pentru diavoli și demoni) în lume”. „Cred că era bolnav mintal”, a subliniat acesta.

Premierul Stephen Harper l-a descris pe atacator drept un terorist și a promis „dublarea” eforturilor antiteroriste. El a calificat acest atac, care a avut loc la o zi după ce un alt bărbat convertit la islam a ucis un militar în Quebec, drept un complot inspirat de gruparea Stat Islamic, relatează BBC News Online.

La începutul lui octombrie, Canada a anunțat că intenționează să se alăture campaniei conduse de Statele Unite împotriva militanților SI în Irak. Cu toate acestea, nu există nicio confirmare oficială a unei legături directe între atacuri și gruparea SI sau noua campanie militară canadiană.

Zehaf-Bibeau ar fi fost desemnat drept „călător cu grad ridicat de risc” și i s-a confiscat pașaportul din cauza presupuselor lui simpatii jihadiste. Un utilizator de Twitter care a publicat o imagine despre care susține că îl înfățișează pe Zehaf-Bibeau susține că aceasta provine de pe un cont care are legături cu SI.

Imagine cu autorul atacului din Ottawa, postată pe un cont de Twitter afiliat grupului terorist SIIS

O imagine cu autorul atacului de la Ottawa a fost distribuită pe un cont de Twitter afiliat grupului terorist Stat Islamic în Irak și Siria (SIIS), informează site-ul de știri Breitbart.com.

„Prezentăm o imagine cu autorul atacului de la Ottawa”, a transmis joi dimineață contul de Twitter intitulat „Islamic Media”, afiliat grupului terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant – SI/SIIS/SIIL), prezentând o fotografie a lui Michael Zehaf-Bibeau, un cetățean canadian convertit la islam.

„Islamul este o religie a dreptății, a drepturilor și îndatoririlor, nu o religie a păcii, toleranței, ciocolatei și tandreței”, precizează „Islamic Media”, prezentând și drapelul grupului terosit Stat Islamic.

La câteva ore după această postare, Twitter a închis contul numit „Islamic Media”.

Michael Zehaf-Bibeau, în vârstă de 32 de ani, a împușcat mortal un militar canadian, miercuri, la Memorialul eroilor din Ottawa, după care a deschis focul în sediul Parlamentului canadian, unde a fost neutralizat de agenții de securitate.

Potrivit unor surse americane, presupusul islamist se numește Michael Joseph Hall, dar a preluat numele Michael Zehaf-Bibeau după convertirea la mahomedanism.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform