Poliția și procurorul s-au opus cererii lui Nafissatu Diallo, în dosarul DSK

Publicat: 12 06. 2012, 05:48
Actualizat: 12 06. 2012, 05:48

 

Procurorul și poliția din New York au contestat cerearea avocaților lui Nafissatu Diallo, care vrea să aibă acces la dosarul procedurii penale și al anchetei poliției, acestea vizându-l pe Dominique Strauss-Kahn, conform anunțului de luni a unor surse judiciare, relatează AFP.

Pentru pregătirea procesului civil, avocații cameristei care l-a acuzat pe DSK de agresiune sexuală, au cerut în luna mai să aibă acces la „totalitatea dosarului păstrat și/sau întocmit de biroul procurorului” Cyrus Vance. Ei au mai cerut și „întregul dosar al anchetei” poliției.

Părțile implicate au timp până pe 11 iunie pentru a răspunde.

Într-un memorandum făcut public luni, biroul procurorului s-a opus acestei cereri, considerând că procedura penală a fost abandonată pe 23 august 2011, și că dosarul „a fost și este închis”. Potrivit acestui memorandum , Diallo nu poate să obțină redeschiderea acestuia.

Procurorul a susținut și că transmiterea dosarului către avocații femeii „ar încălca legea de secret” a marelui juriu (cameră populară de punere sub acuzație). El mai denunță și o „cerere prea mare”, considerând că printre documentele din acest dosar sunt și documente „confidențiale”.

Poliția a susținut la rândul său că dosarul a fost deja închis.

Pe 1 mai, judecătorul Duglas McKeon, care ar trebui să hotărască. în ceea ce privește acest subiect, a refuzat să claseze o plângere civilă din partea lui Diallo împotriva lui DSK pentru agresiune sexuală. El a refuzat argumentul avocațiilor lui Dominique Strauss-Kahn, conform căruia el beneficia de imunitate în momentul acela.

Procesul civil a intrat deja în faza premergătoare, care ar trebui să dureze cel puțin un an.