Poliția ungară ar fi folosit spray lacrimogen împotriva unor copii ai refugiaților, la granița dintre Serbia și Ungaria

Publicat: 04 09. 2015, 13:59

This browser does not support the video element.

Laszlo Balazs, șeful departamentului pentru controlul granițelor din poliția ungară, a declarat într-o conferință de presă că a fost demarată o investigație privind înregistrarea video care circulă pe Internet, după ce a fost publicată inițial de New York Times.

Înregistrarea video prezintă un caz în care ar fi fost folosit spray lacrimogen împotriva unor copii, noaptea, la granița dintre Serbia și Ungaria.

Balazs a precizat însă că, dacă poliția ungară ar fi folosit spray lacrimogen, acest lucru ar fi fost raportat unui superior.

Până în prezent, 162.980 de persoane au intrat ilegal în Ungaria, dintre care 162.075 pe la granița cu Serbia, a mai declarat Balazs în cadrul conferinței.

În ultimele 24 de ore, poliția a prins peste 3.000 de imigranți clandestini și 11 traficanți de persoane. Anul acesta, au fost arestați 900 de traficanți de persoane, față de 593 pe tot parcursul anului trecut.

Ministerul de Interne a transmis agenției MTI vineri că 150.611 de cereri de azil au fost depuse anul acesta în Ungaria, dintre care 50.413 provenind de la cetățeni sirieni.