POLITICĂ. Ungaria repornește economia. Orban de la Budapesta dă restart pe 3 mai
Ungaria nu mai are răbdare și anunță că pe 3 mai va reporni economia națională. Guvernul condus de Viktor Orban va decide săptămâna viitoare care vor fi noile măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului.
Actualele restricţii rămân în vigoare până la 3 mai, dată la care Cabinetul Orban pregătește un nou set de reguli pentru a permite gradual economiei să revină la normal.
Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a declarat într-o conferinţă de presă că noul set de restricţii garantează că persoanele cele mai vulnerabile vor fi protejate, iar activitatea economică a Ungariei poate fi reluată în condiții de siguranță.
Potrivit șefului de cabinet al lui Orban, citat de 24.hu, autoritățile vor ţine cont de exemplele internaţionale şi de „aspectele care sprijină din ce în ce mai mult necesitatea inevitabilă de a reporni economia, dar numai gradual şi conform unui program strict”.
Viktor Orban a anunțat deja că la 3 sau 4 mai va prezenta public un plan de revenire treptată la normalitate. În prezent, Ungaria este pregătită să facă faţă oricărei creşteri a numărului de infectări cu noul coronavirus.
Printre măsurile avute în vedere se află și unele care vor permite zecilor de mii de elevi din anii de școală terminali să-şi dea examenele de absolvire după data de 4 mai. În Ungaria, unii profesori şi asociațiile de părinţi consideră prematură luarea unei astfel de decizii.
De la declanşarea epidemiei de Covid-19, Ungaria a raportat 2.284 cazuri de infectare şi 239 de decese.