Parlamentarul Juan Requesens riscă o pedeapsă de 30 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru tentativa eșuată de asasinare a lui Maduro de pe 4 august 2018.
Atunci, în timpul unui eveniment public la care Maduro ținea un discurs, două drone cu explozibili au zburat către acesta, provocând panică printre militarii și civilii prezenți la eveniment.
Dronele au explodat, însă Maduro nu a fost rănit.
„Acuzațiile împotriva lui Juan Requesens au fost acceptate în întregime și, în consecință, procesul urmează să înceapă”, a declarat avocatul Joel Garcia.
Aflat în închisoare de pe 7 august 2018, Requesens are pe numele său două acuzații de tentativă de omor, dar și alte cinci acuzații: posesie de arme, terorism, trădare, conspirație pentru a comite o crimă și incitare la revoltă, a mai informat avocatul.
Acesta a mai informat și că Requenses a susținut că este nevinovat în timpul audierilor.
Foto: Hepta