Polițiștii albanezi au confiscat O TONĂ de canabis care trebuia să ajungă în Italia
Poliția albaneză a anunțat sâmbătă că a confiscat o tonă de canabis destinat Italiei, dar că traficanții au reușit să scape, relatează AFP.
Drogurile au fost găsite vineri seara într-un golf al Peninsulei Karaburun, la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Tirana, precizează poliția într-un comunicat.
Albania este una dintre țările din Balcani considerată placă turnantă în traficul cu stupefiante. Ea a devenit, potrivit unor experți din cadrul unor poliții naționale, principalul furnizor de marijuana din Europa.
Poliția albaneză a confiscat, de la începutul lui 2012 și până în prezent, aproximativ cinci tone de canabis destinat piețelor europene ale stupefiantelor, în special celei din Grecia și Italia.
Deși poliția locală afirmă că distruge anual între 70.000 și 100.000 de plante, unii experți internaționali apreciază că există zone izolate care scapă controlului autorităților.