Popularitatea lui Barack Obama în Rusia a ajuns la cel mai scăzut nivel. SONDAJ
Totodată, Franța este statul european unde Obama are cea mai ridicată cotă de popularitate, anunță Pew Center în sondajul său anual, realizat în perioada martie-iunie, în 44 de țări, dintre care șapte europene, pe un eșantion de 48.643 de persoane.
Celelalte țări europene vizate de acest studiu sunt Germania, Grecia, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie.
Aproximativ 83 la sută dintre francezi consideră că președintele american îa decizii bune în domeniul politicii externe, o cifră similară cu cea din 2013, dar în scădere în raport cu anii precedenți. Doar sud-coreenii și filipinezii sunt mai numeroși în ceea ce privește susținerea oferită lui Obama.
Însă popularitatea președintelui american, deja extrem de afectată, a scăzut enorm în Rusia. Numai 15 la sută dintre ruși au încredere în Obama, față de 29 la sută în 2013 și 41 la sută în 2010. Iar 71 la sută au o părere negativă despre Statele Unite.
Rușii au fost întervievați în aprilie, în contextul escalădării tensiunilor din Ucraina, când SUA și Europa au impus sancțiuni împotriva unor oficiali și instituții din Rusia.
Imaginea personală a lui Barack Obama a fost afectată grav după dezvăluirile lui Edward Snowden privind spionajul la scară largă a Agenției Naționale de Securitate (NSA).
În Germania, președintele american rămâne extrem de popular: 71 la sută dintre germani continuă să aibă încredere în el. Însă anul trecut cota sa de popularitate era de 88 la sută, iar în 2009 de 93 la sută.
În Brazilia, unde președinta Dilma Rousseff a anulat o vizită de stat la Washington din cauza scandalului cu privire la spionajul NSA, doar jumătate dintre respondenți au încredere în Obama, comparativ cu peste două treimi în 2013.
În 22 de state din 36 unde datele permit realizarea unor comparații, reputația americană ca țară protectoare a libertăților individuale ale cetățenilor săi a scăzut. Astfel, tot mai multe state dezaprobă folosirea militară de avioane fără pilot de către americani, în special în Senegal (86 la sută de respondenți sunt împotrivă), Uganda (56 la sută), Franța (72 la sută) și Germania (67 la sută).
Totuși, la nivel global Obama rămăne un lider popular, cu excepția Orientului Mijlociu, subliniază Pew.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro