Portul Odesa, sub ploaia de RACHETE rusești / Exportul de cereale ucrainene, în pericol
Rusia a lansat duminică seară și luni dimineață, 29 mai, un atac masiv asupra infrastructurii portuare a Odesei.
În urma loviturilor, principalul port din Ucraina a fost puternic avariat.
Portul Odesa, scos din joc?
Surse neoficiale vorbesc pe rețeaua de socializare Telegram că Ucraina a pierdut, deja, portul Odesa, daunele fiind uriașe. Totuși, informațiile nu au putut fi confirmate și din surse independente.
Cert este că, așa cum scrie Reuters, portul Odesa a fost avariat în urma unui masiv atac cu drone.
Chiar autoritățile de la Kiev au recunoscut că rușii s-au dezlănțuit în regiune.
„Un incendiu a afectat infrastructura portuară din Odesa, ca urmare a loviturii. Acesta a fost stins rapid. Informațiile privind amploarea pagubelor sunt în curs de actualizare”, a explicat comandamentul militar ucrainean din sudul țării, într-o postare pe Facebook.
În timpul atacului au fost folosite drone Shahed, de fabricație iraniană.
Odesa este principalul port al Ucrainei de la Marea Neagră, prin care se exportă cereale.
Armata nu a precizat dacă pagubele din port ar putea duce la sistarea exporturilor de cereale.
În cadrul unui acord cu Rusia intermediat de ONU și Turcia, Ucraina poate exporta cereale și alte produse alimentare doar prin porturile din regiunea Odesa.
Zelenski: „Vom pune capăt istoriei despotismului Moscovei”
Pe de altă parte, preşedintele Volodimir Zelenski a transmis, într-un discurs, că Ucraina va pune capăt „despotismului Moscovei”. El a promis şi că Rusia se va confrunta doar cu înfrângerea în acest război care durează de mai bine de un an.
„Astăzi (n.r. – duminică, 28 mai), ţara noastră a trecut printr-unul dintre cele mai dure atacuri ruseşti cu drone Shahed – 54 de drone în acelaşi timp. Aproape toate au fost doborâte… Aproape! Din nefericire, au existat câteva atacuri în regiunea Zhytomyr.
Vom face totul pentru a ajuta la refacerea a ceea ce a fost distrus. Dar totuşi, cea mai mare parte a distrugerii a fost evitată şi majoritatea vieţilor care ar fi putut fi luate de aceşte Shahed au fost salvate.
Sunt recunoscător fiecărei persoane care au făcut acest lucru posibil! În oraşul Kiev şi în regiune, 36 de drone au fost doborâte. Astfel sărbătoreşte Rusia ziua bătrânului nostru Kiev…”, a spus Zelenski.