Posibilă lovitură de stat în Mali. Președintele și premierul țării, arestați de Armată
Militarii din Mali l-au arestat pe președintele țării, Ibrahim Boubacar Keita, dar și pe premierul Boubou Cisse, în ceea ce pare a fi o lovitură de stat, potrivit președintelui Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat.
Acesta a condamnat decizia reprezentanților Armatei din această țară, prin intermediul unui mesaj publicat marți pe Twitter, după cum informează CNN.
„Condamn cu fermitate arestarea președintelui Ibrahim Boubacar Keita, a premierului și a altor membri ai Guvernului malian și cer eliberarea lor imediată”, a scris Mahamat pe Twitter.
Oficialul Uniunii Africane a făcut apel la „încetarea folosirii oricărui tip de violență” și a cerut comunității internaționale să se opună folosirii forței.
Marți, premierul țării a postat pe Facebook un mesaj prin care făcea apel la forțele armate din această țară să depună armele și să dialogheze cu autoritățile.
„Guvernul face apel la rațiune și la patriotism și cere oprirea violențelor armate. Nu există probleme care să nu poată fi rezolvate prin intermediul dialogului”, a scris premierul din Mali în cadrul unui comunicat care pare să fi fost făcut public înaintea reținerii acestuia.
Marți, mii de protestatari au ieșit pe străzile din capitala Bamako. O clădire care aparține Ministerului Justiției a fost incendiată.
Situația din Mali, din ce în ce mai tensionată
Situația din capitala țării este extrem de tensionată după apariția unor informații cu privire la o eventuală rebeliune la o bază militară aflată la 15 kilometri de Bamako. Rebeliunea a fost confirmată de o sursă diplomatică, însă sursa a preferat să rămână anonimă, nefiind autorizată să ofere informații pe această temă.
Președintele Keita, în vârstă de 75 de ani, este contestat de o parte tot mai însemnată a cetățenilor începând din luna mai, după ce Curtea Constituțională a țării a invalidat rezultatul alegerilor parlamentare.
Decizia instanței constituționale i-a permis partidului lui Keita să ocupe majoritatea locurilor rămase vacante în Parlament, ceea ce a dus la proteste la nivel național.
Uniunea Europeană a descris arestarea celor doi lideri de la Bamako ca fiind „o tentativă de lovitură de stat”.
„Uniunea Europeană condamnă tentativa de lovitură de stat în desfășurare în Mali și respinge orice modificare care nu este în conformitate cu Constituția acestei țări”, a declarat înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell.