Prăbușirea economiei italiene ar însemna prăbușirea euro, a declarat vicepremierul italian Antonio Catricala într-un interviu pentru Il Messaggero, preluat de Bloomberg.
„Europa și partenerii noștri nu trebuie să ne ajute pe noi, ci pe ei înșiși. Numai o Europă mai puternică și mai unită poate avea un viitor”, a spus el.
Costurile de finanțare a Italiei au depășit pe piețele secundare nivelul de 6% pentru obligațiunile de stat cu maturitatea la 10 ani, și se apropie de pragul psihologic de 7%, la care datoria este considerată nesustenabilă.
Grecia, Irlanda și Portugalia au solicitat ajutor extern după ce costurile de finanțare au depășit 7%.
Cu un PIB de 1.580 miliarde euro și datorii de aproape 1.900 miliarde euro în anul 2011, economia Italiei este de aproape trei ori mai mare decât cele ale Greciei, Portugaliei și Irlandei luate la un loc.