Prelevarea de organe de la „apostați”, legalizată de ISIS

Prelevarea de organe de la „apostați, legalizată de ISIS
Publicat: 26/12/2015, 15:40

O fatwa – un aviz juridic dat de către un specialist în legea islamică într-o anumită problemă – datată la 31 ianuarie 2015 și emisă de către Statul Islamic arată că este admisă prelevarea de organe „din corpul unui apostat” pentru salvarea vieții unui musulman.

Acest edict arată, potrivit traducerii lui de către serviciile federale americane, că nu este interzis să fie prelevate țesuturi sau organe de la un ostatic, chiar dacă operația respectivă conduce la moartea ostaticului.

Agenția Reuters, care a obținut acest text, precizează că nu este în măsură să-i confirme autenticitatea. Însă oficiali din cadrul administrației americane au declarat că textul face parte dintre documentele descoperite de către forțele speciale americane în cursul unui raid efectuat în mai în estul Siriei.

„Viața și organele unui apostat nu au să fie respectate și pot fi luate în impunitate”, se poate citi în acest text emis de „comisia Statului Islamic pentru cercetări și fatwa”.

Fatwa numărul 68 nu stipulează în mod explicit că traficul de organe este autorizat. Însă ea oferă justificări – prezentate ca fiind de natură religioasă – ale unei practici de care Guvernul irakian a acuzat gruparea jihadistă.

Ea face parte dintr-o vastă bază de date pe care forțele speciale americane a pus mâna în timpul raidului efectuat în provincia Deir Ezzor care a condus la uciderea tunisianului Fathi ben Awn ben Jildi Murad al-Tunisi – alias Abu Sayyaf – considerat unul dintre principalii finanțatori ai grupării, și la capturarea soției acestuia.

Potrivit Pentagonului, Abu Sayyaf era unul dintre conducătorii operațiunilor financiare, dar și cu petrol și gaze naturale ale Statului Islamic.

– Șapte terabiți de date

Întrebat de Reuters în acest sens, Brett McGurk, emisarul special al lui Barack Obama pe lângă coaliția înființată de către președintele american cu scopul de a lupta împotriva Statului Islamic, a declarat că forțele americane au recuperat atunci șapte terabiți de date stocate pe hard disk-uri, dispozitive USB, CD-uri și DVD-uri sau documente imprimate.

Aceasta nu este prima dată când această adevărată comoară de informații despre modul de funcționare internă a organizației islamiste este adus la cunoștința opiniei publice. În schimb, niciunul dintre aceste texte nu a fost făcut public până în prezent, în afară de documente legate de traficul de antichități.

Altă fatwa, descoperită cu aceeași ocazie – numărul 64, datată la 29 ianuarie 2015, încadrează violul și precizează când pot sau nu pot bărbații din cadrul Statului Islamic să aibă relații sexuale cu femei luate ca sclave.

Potrivit lui Brett McGurk, „comisia Statului Islamic pentru cercetări și fatwa” este plasată sub autoritatea directă a lui Abu Bakr al-Baghdadi, care s-a autoproclamat „calif” la începutul verii lui 2014.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță