Premieră mondială în medicină: O inimă artificială, implantată miercuri, în Franța
O inimă artificială autonomă creată de compania franceză Carmat a fost implantată, miercuri, în cavitatea toracică a unui pacient care suferea de insuficiență cardiacă terminală de către o echipă de medici de la spitalul Georges Pompidou din Paris, informează AFP.
Anunțul a fost făcut vineri de compania Carmat care afirmă că această intervenție chirurgicală reprezintă o premieră mondială.
„Această primă implantare s-a desfășurat de o manieră satisfăcătoare (…). Pacientul se află în prezent sub supraveghere medicală, la reanimare, este conștient și dialoghează cu familia sa”, au precizat reprezentanții companiei Carmat.
Autoritățile medicale franceze au avizat favorabil, la sfârșitul lunii septembrie, o astfel de operație, deschizând astfel noi perspective pentru pacienții condamnați să aștepte vreme îndelungată din cauza rarității grefelor disponibile.
„Ne bucurăm pentru acest prim implant, dar ar fi bineînțeles prematur să tragem concluzii, întrucât este vorba de un singur implant și de un interval postoperatoriu încă foarte scurt”, a declarat la rândul său directorul general al companiei Carmat, Marcello Conviti, într-un comunicat.
Firma Carmat, înființată de chirurgul Alain Carpentier, celebru pe plan mondial după ce a inventat valvele cardiace Carpentier-Edwards, vrea să acopere penuria notorie de grefe căreia îi cad victime zeci de mii de persoane care suferă de insuficiență cardiacă avansată.
Proteza creată de compania franceză, realizată pe baze științifice „solide”, vizează, potrivit reprezentanților firmei, „o funcționalitate și o durabilitate exemplare”.
„Ea imită în totalitate o inimă umană normală cu două ventricule care mobilizează sângele așa cum o face mușchiul cardiac, prin senzori care permit accelerarea inimii, decelerarea, creșterea debitului, scăderea debitului. Dacă bolnavul doarme, debitul scade. Dacă bolnavul urcă scările, atunci îl mărește, iar proteza nu are nimic de-a face cu o pompă mecanică”, a explicat, în septembrie, Philippe Pouletty, cofondator al companiei.
Pacientul operat miercuri, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, suferea de o insuficiență cardiacă terminală, cu un pronostic vital angajat, și nu beneficia de nicio alternativă terapeutică, potrivit condițiilor impuse de autoritățile medicale franceze.
Compania Carmat consideră că inima sa artificială ar putea salva în fiecare an viețile a câtorva zeci de mii de pacienți, fără riscul de respingere a grefei, asigurându-le, totodată, o calitate a vieții fără precedent.