Premierul Algeriei: În criza ostaticilor au fost omorâți 37 de străini. Răpitorii au venit din Mali
Treizeci și șapte de străini, provenind din opt țări, precum și 29 de „teroriști” au fost uciși în luarea de ostatici din Algeria, anunță premierul țării, citat de AFP și preluat de MEDIAFAX.
„Treizeci și șapte de străini, de opt naționalități diferite” au fost uciși în luarea de ostatici, a spus premierul Algeriei, Abdelmalek Sellal, bilanț în care sunt incluși și cei doi români din Prahova. „Numeroși dintre cei uciși”, a precizat Sellal, au fost împușcați în cap.
Potrivit acestuia, cei 32 de „teroriști” care au participat la luarea de ostatici au venit în Algeria din nordul statului Mali. Atacatorii erau de naționalitate algeriană, canadiană, egipteană, tunisiană, maliană și mauritană.
Ei erau cu toții membri ai grupării lui Mokhtar Belmokhtar, unul dintre fondatorii Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI), pe care a părăsit-o în octombrie pentru a își fonda propria grupare.
Premierul a precizat că este vorba de un bilaț provizoriu. Cinci străini sunt în continuare dispăruți după atacul care a avut loc timp de patru zile, săptămâna trecută, la complexul gazifer In Amenas, situat în estul Algeriei, la frontiera cu Libia.