Premierul Australiei anunță că două obiecte „posibil legate” de zborul MH370 au fost observate prin satelit

Publicat: 20 03. 2014, 10:20
Actualizat: 03 12. 2019, 09:59

Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA) a primit informații „noi și credibile” despre „obiecte care ar putea fi posibil legate de căutările” avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, a declarat premierul australian în fața Parlamentului.

„Două obiecte posibil legate de căutări au fost identificate” în urma examinării unor „imagini prin satelit”, a precizat el.
Un avion a fost trimis pentru a examina mai îndeaproape obiectele detectate, iar alte trei aparate îl vor urma. Premierul australian nu a precizat locul în care cele două obiecte au fost detectate, însă Australia efectuează căutări în sudul Oceanului Indian.

Tony Abbott a avertizat că nu ar trebui să se tragă concluzii pripite. „Trebuie să ținem cont de faptul că localizarea acestor obiecte va fi extrem de dificilă și ar putea să indice că acestea nu sunt legate de zborul MH370”, a spus el.

AMSA va organiza o conferință de presă la ora 04.30 GMT (06.30, ora României).

Zborul MH370 care asigura legătura între Kuala Lumpur și Beijing a dispărut, cu 239 de persoane la bord, o oră mai târziu după ce a decolat din capitala Malaysiei sâmbătă, 8 martie, la ora 00.41 (vineri, 18.41 ora României).

Căutările s-au concentrat într-o primă fază în Marea Chinei de Sud, pe coasta orientală a Malaysiei, înainte ca noi elemente să le reorienteze.

Dispariția avionului Boeing 777 mobilizează eforturile a peste 25 de țări, angajate în căutări începând din nordul Thailandei până în Asia Centrală pentru coridorul nordic (care acoperă o parte din China) și începând din Indonezia până în sudul Oceanului Indian pentru coridorul sudic.

Australia, alături de Indonezia, efectuează căutări în coridorul sudic, care trece la câteva sute de kilometri de coasta sa de vest.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro