Premierul Borisov promite: Bulgaria va depăși România în combaterea corupției. Sofia vrea propriul DNA
Într-un discurs rostit la Varna, Borisov a afirmat că România a fost monitorizată o dată la șase luni în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, în timp ce Bulgaria era monitorizată la un an și jumătate.
„Dintr-un anumit punct de vedere, România încearcă să ne ajungă pe noi din urmă. În același timp, noi am vrut, dacă este posibil, să fim tratați separat de ei în privința aderării la Schengen. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an și jumătate este că românii ne sunt dați nouă ca exemplu. Timp de patru ani, ei au fost în urma noastră”, a spus Borisov, subliniind că Bulgaria va depăși din nou România în trei-patru luni.
Potrivit Reuters, Bulgaria intenționează să creeze o instituție specializată în combaterea corupției, după modelul României. Noua instituție va fi constituită din procurori, anchetatori și inspectori și ar urma să devină operațională la începutul anului viitor, probabil în luna aprilie. Guvernul de la Sofia estimează că 7.670 de responsabili ar putea fi investigați de această nouă autoritate. De asemenea, cei care vor furniza autorităților informații de natură să ajute anchetele vor primi sume de bani drept recompensă.
„Nu înregistrăm progrese în lupta împotriva corupției la nivel înalt”, a admis vice-premierul Meglena Kuneva, subliniind că Bulgaria dorește să urmeze exemplul României, unde politicieni, oficiali și oameni de afaceri au fost investigați și condamnați pentru corupție.