Premierul canadian: Datele serviciilor secrete arată că avionul ucrainean a fost doborât de Iran
„Avem informații ale serviciilor din surse multiple, inclusiv din partea aliaților și propriilor servicii, iar aceste informații arată că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană. Poate că acest lucru s-a întâmplat în mod neintenționat”, a declarat Justin Trudeau, conform postului CTV și publicației National Post.
„Există evoluții importante privind potențialele cauze ale prăbușirii, iar canadienilor trebuie să li se comunice aceste lucruri. Familiile victimelor canadiene vor răspunsuri, toți canadienii vor răspunsuri. Eu vreau răspunsuri. Acest lucru înseamnă concluzii, tragere la răspundere, dreptate. Nu vom fi liniștiți până nu le obținem”, a subliniat Trudeau.